Mănăstirea ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni și-a sărbătorit hramul

În Duminica a 6-a după Rusalii (a vindecării slăbănogului din Capernaum), 20 iulie 2025, zi în care este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Nușeni, cu ocazia hramului.

De la ora 9:30, la Altarul de vară al mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean – preotul Cristian Dragoș, pr. lect. univ. dr. Răzvan Perșa – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, starețul Mănăstirii Nușeni – arhimandritul Paisie Iloaie, starețul Mănăstirii Telcișor-Buscatu – protosinghelul Porfirie Țanc, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, pornind de la exemplul vieții Sfântului Ilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Viață creștină practică”. Ierarhul a subliniat că sărbătoarea de astăzi ne îndeamnă să avem o viață creștină vie și lucrătoare, exprimată prin fapte și prin participarea constantă la slujbele Bisericii, în special duminica, la Sfânta Liturghie.

În acest sens, Mitropolitul Clujului a arătat importanța Sfintei Liturghii și rolul ei în viața noastră, evocând cuvântul catehetic al Sfântului Ioan Gură de Aur, care, în „Tratatul despre preoție”, afirmă că, dacă la rugăciunea Sfântului Ilie Dumnezeu a trimis foc din cer și a mistuit jertfa, la rugăciunea preotului creștin, Dumnezeu Îl trimite pe Duhul Sfânt și preface prescura și vinul în Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Răspunsurile liturgice au fost date de obștea mănăstirii.

La momentul rânduit din cadrul Liturghiei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Gabriel-Vasile Bindea. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Iara, Protopopiatul Turda.

La finalul slujbei, părintele stareț Paisie Iloaie i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită obștii monahale și miilor de credincioși veniți din întreaga eparhie. În semn de prețuire și recunoștință, din partea obștii monahale, Înaltpreasfinția Sa a primit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților civile și militare, precum și a mii de pelerini, mulți îmbrăcați în straie populare. Toți copiii și tinerii prezenți la Liturghie au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Scurt istoric

Inițiativa înființării Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea bistrițeană Nușeni, Protopopiatul Beclean, a aparținut vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. Acesta a aprobat, în anul 1991, înființarea unei mănăstiri în ținutul său natal, pe un teren obținut în 1923 de Episcopul Nicolae Ivan.

Biserica de zid a mănăstirii, construită în perioada 2002–2012, este închinată Sfântului Proroc Ilie și se înscrie în stilul bisericilor ortodoxe, având renumitul model arhitectural nord-moldovenesc, cu altar, naos, pronaos și pridvor. Sfântul lăcaș este împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorii Ioan și Daniela Moldoveanu din București, împreună cu ucenicii lor. Biserica a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, la data de 30 mai 2021.

În anul 2012, cu ocazia prăznuirii hramului, au fost aduse și așezate spre închinare părticele din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, care se păstrează la Mănăstirea Halmyris din județul Tulcea. De asemenea, la data de 12 martie 2022, Părintele Mitropolit Andrei a sfințit o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae, pictată în atelierele Mănăstirii Vatoped din Muntele Athos. Icoana a fost donată Mănăstirii Nușeni și este păstrată în Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul așezământului monahal.

În prezent, la Mănăstirea Nușeni se lucrează la un nou centru cultural, care va cuprinde o sală de ședințe, bibliotecă și alte anexe.

Obștea este formată din 20 de călugări, stareț fiind arhimandritul Paisie Iloaie, care desfășoară o amplă activitate pastoral-misionară.

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!