Sâmbătă-seara, UDMR Bistrița – Năsăud a transmis presei un comunicat în care consemnau un eveniment care a avut loc în incinta Colegiului Andrei Mureșanu.
Comunicatul UDMR a fost postat pe site-ul organizației naționale și pe cel al filialei și ulterior a fost preluat de toată presa locală: “O elevă din clasa a V-a a Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița a fost agresată de doi colegi, joi 21 septembrie, în pauza dintre orele de curs. Eleva vorbea în limba maghiară cu două colege în momentul în care doi elevi din clasa a VI-a de la secția română a aceleași școli au agresat-o verbal și fizic. Mai întâi i-au adresat injurii, apoi au lovit-o cu umbrelele, pe eleva care, de altfel, vorbește foarte bine și limba română. Ulterior, băieții au recunoscut că i-a deranjat faptul că eleva vorbea în limba maghiară.
În urma anchetei-interne, s-au stabilit câteva date care schibă radical această problemă:
1. Ambele tabere vorbeau limba română și NU a fost vorba de scandal inter-etnic
2. Eleva victimă a reacționat nepotrivit în derularea evenimentelor și a fost mustrată, ulterior.
Informare din partea Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Bistrița privind incidentul din 25.09.2017
Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, constituită la nivelul școlii și numită în baza deciziei nr. 258/05.09.2017, întrunită în data de 25 septembrie 2017, la ora 10, în urma analizării declarațiilor elevilor, părinților și diriginților, a ajuns la următoarele concluzii:
1. Incidentul de joi, 21 septembrie 2017, nu a avut la bază o problemă interetnică, ci a fost vorba de un conflict între elevi. Conform declarațiilor, elevii au comunicat în limba română, iar cei doi nici nu au sesizat că eleva în cauză este de la secția maghiară. Actul în sine nu a fost cauzat de comunicarea în limba maghiară a elevei, după cum au recunoscut ambele părți. Vorbim, de fapt, de un conflict școlar, între elevi de gimnaziu, care este regretabil că a avut loc într-o unitate școlară în care comunitatea maghiară trăiește în armonie cu cea română de zeci de ani.
2. Pentru actele de violență fizică și verbală, comisia a stabilit următoarele sancțiuni:
– cei doi elevi din clasa a VI – a au fost sancționați cu mustrare scrisă, consemnată în catalog, pentru actele de violență fizică și verbală;
– eleva din clasa a V – a a fost sancționată cu observație individuală, deoarece și ea a reacționat nepotrivit, în derularea evenimentelor;
– s-a recomandat consilierea psihologică a elevilor, cu acordul părinților;
Sancțiunile au fost acordate în conformitate cu Art. 16, Cap. 4 din Statutul Elevului.
Conducerea CNAM
Cine a INTOXICAT!
Attila Antal este directorul adjunct al Colegiului Andrei Mureșanu și președinte-executiv al UDMR a făcut parte din Comisia care a anchetat incidentul dintre elevi și confirmă că este vorba de un conflict spontan, fără niciun fel de alte implicații. În ce privește dezinformarea, directorul-djunct al Colegiului susține că a fost o abordare politică de care este răspunzătoare conducerea filialei. UDMR Bistrița-Năsăud, organizație care a INTOXICAT mass-media locală este condusă de Attila Decsei. (foto dreapta).