În acest final de săptămână, în parcarea galeriei comercială B1 Retail Park va avea loc un nou maraton de vaccinare împotriva COVID-19. Evenimentul ”Pfizer Summer Party” va fi organizat sub forma de Drive-Thru, dar va fi deschis și persoanelor care nu se prezintă cu autovehiculul, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Astfel, sâmbătă, 10 iulie, și duminică, 11 iulie, între orele 8.00 și 20.00, două echipe de vaccinare vor administra serul Pfizer persoanelor cu vârsta minimă de 12 ani.
”Tot ce trebuie să faceți pentru a beneficia de imunizare în acest sfârșit de săptămână este să veniți cu mașina sau pe jos, să prezentați actul de identitate și chestionarul de triaj care poate fi completat anterior prezentării la vaccinare și pe care îl puteți descărca de AICI”, precizează Prefectura Bistrița-Năsăud.
Accesul pentru vaccinarea Drive-Thru se face de pe strada Grănicerilor (zona poligon), iar autoritățile subliniază că minorii au nevoie de acordul unuia dintre părinți.