În această dimineață, Marcel Lupșe a fost premiat de Academia Română! Premiul a fost acordat pentru expoziția „Descânt”, o creație de excepție a pictorului bistrițean.
Ceremonie de decernare a avut loc azi, 7 decembrie 2022 în Aula Academiei Române. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a fost prezent la acest eveniment și a prezidat Decernarea Premiilor, în prezența membrilor Adunării Generale.
Practic, astăzi s-au acordat premiile pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2020. Academia Română are această cutumă și premiază lucrările artistice abia după 2 ani de la lansare. Tocmai de aceea, creațiile lui Lupșe au fost abia acum recunoscute la nivel academic.
Premiile s-au acordat, conform regulamentului, în cadrul celor 14 secții științifice ale Academiei Române și anume: literatură și filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, științe tehnice, tehnologia informației, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, sociologie, psihologie, filosofie, arte plastice, teatrale și muzicale.
Academia Română acordă doar premii „pe bune”. Creațiile lui Marcel Lupșe au primit Premiul „Ion Andreescu“, cea mai râvnită distincție pe pictură!
Marcel Lupșe a fost premiat pentru Expoziţia Descânt (cu un prim vernisaj la Muzeul Naţional al Literaturii Române).
Gavril Țărmure, despre Marcel Lupșe: „Este un mare, mare artist al României, iar acest lucru este cunoscut și recunoscut de Academia Română!”
La decernarea premiilor a fost prezent și Gavril Țărmure, directorul Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc”. De menționat că Gavril Țărmure a fost curator al expoziției „Descânt”, care a avut loc la București, la Muzeul Național al Literaturii Române. Apoi, Descânt a fost expusă la Bistrița, Alba-Iulia, Bacău și Cluj-Napoca.
Marcel Lupșe și Gavril Țărmure sunt prieteni de peste 30 de ani.
„Îl cunosc de tânăr, este unul dintre cei mai importanți pictori ai generației sale. Am fost colegi din tinerețe, la Dej.. pot sa afirm că dintotdeauna s-a bucurat de respectul colegilor, ca și acum.
Este un artist extrem de virtuos, cu o cultură vastă și este un om bun, un lucru de remarcat. Pentru că în rândul artiștilor există bârfe, invidii si contre… ori Marcel Lupșe nici nu a vorbit vreun coleg vreodată și este un generos pe cât de mare este ca om, la propriu, așa este și sufletul lui.
S-a bucurat de succes, este meticulos, este calofil în sensul bun al cuvântului, la fel cum un mare orator care se îngrijește ca fiecare virgulă sau punct să fie la locul lui, așa e și Lupșe. Un mare, mare artist al României. Iar acest lucru este recunoscut de Academia Română, prin decernarea acestui premiu!” – a declarat Gavril Țărmure, director al Centrului Culturla Municipal Bistrița și unul din susținătorii lui Lupșe, încă din tinerețe.
Despre creațiile lui Marcel Lupșe!
“M-a atras intotdeauna si ma inspira vegetalul, parte a lumii vii, plina de intelesuri (mistice, magice) in intervalul dintre cele doua lumi, reala si imaginara – cu multiple semnificatii culturale. Prin filiatia mea rurala, am avut acces direct la o anume viziune de tip ritual de sorginte mediteraneana, osiriaca. Imi este la indemana si folosesc adesea un hieratism de filiatie bizantina (sau extrem orientala), mai ales la nivelul tehnicilor conventionale, dar nu numai. “Monotonia” deliberata a tematicii pledeaza tocmai pentru o concentrare asupra mijloacelor de expresie, studiate si asumate sub semnul implicarii esentiale. O istorie complexa si agitata, o intersectie a sferelor de civilizatie, intr-o iconografie voit eliptica, ce poate servi drept izvor si motor in acelasi timp, pentru cautarile mele.” (Marcel Lupşe).
MARCEL LUPȘE se naște la 21 august 1954 la Dej. În anul 1979 absolvă Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” la clasa profesorului Vasile Crișan, din acest an participând cu regularitate la expozițiile organizate de filiala Cluj și apoi filiala Cluj-Bistrița-Zalău a U.A.P. Din 1989 este mebru U.A.P. la secția Pictură.
În 1990 revine la Bistrița unde se ocupă de administrația culturală fără să întrerupă activitatea artistică. Din 1994 este profesor și din 1998 șef de catedră la Liceul de Arte Plastice “Corneliu Baba” din Bistrița. Expune pictură, desen, obiect în peste 160 de expoziții de grup în țara și peste hotare, participând anual la Simpozioane și tabere de Arta Plastică naționale și internaționale.
În cele trei decenii de activitate artistică organizează 38 de expoziții personale, lucrările sale figurând în muzee și colecții particulare din România, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, R. Moldova, Olanda, Polonia, S.U.A, Suedia, Turcia, Ungaria.
Universul vegetal legat de ruralitatea transilvană ocupa un loc important în preocupările sale plastice, transformându-se în structuri emblematice pentru creația sa.
Felicitări !
Absolventului de Liceu Energetic din Cluj Napoca și pictorului Marcel Lupșe !