Mașină care nu a oprit la semnalele polițiștilor, implicată într-un accident la Josenii Bârgăului

Un autoturism al cărui șofer nu a ținut cont de faptul că polițiștii i-au efectuat semnale de oprire luminoase și acustice a fost implicat într-un accident de circulație produs în localitatea Josenii Bârgăului.


În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că la volan se afla un tânăr de 19 ani care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 7 aprilie, în cadrul activităților de supraveghere a traficului rutier, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au efectuat semnale de oprire luminoase și acustice, unui autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea pe o distanță de aproximativ 5 km, până în localitatea Josenii Bârgăului, unde a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale. La volan a fost identificat un tânăr de 19 ani din Josenii Bârgăului, fiind imobilizat de către polițiști. Totodată, în autoturism a fost identificat și proprietarul acestuia, un tânăr de 21 de ani din Mijlocenii Bârgăului. Conducătorul autoturismului a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că tânărul de 19 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.  

Polițiști au întocmit dosar penal cu privire la infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și pentru încredințare a autoturismului unei persoane fără permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!