Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Național 17, în Livezile.
”Un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani din Prundu Bârgăului a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a cablurilor de telefonie. În urma impactului, stâlpul a căzut pe carosabil, fiind acroșat de un alt autoturism condus de un bărbat de 39 de ani din județul Botoșani. În urma accidentului nu au fost înregistrate victime”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabiliri cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.