Mașini periculoase pe șoselele din Bistrița-Năsăud. Aproape jumătate dintre vehiculele controlate anul trecut de inspectorii RAR aveau probleme tehnice

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, inspectorii Registrului Auto Român au verificat, anul trecut, din punct de vedere tehnic în trafic, aproape 2.000 de vehicule. În urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme.

Potrivit Registrului Auto Român, din cele 1.968 de vehicule controlate, 41,72 la sută erau neconforme. Totodată, au fost descoperite și 42 de autovehicule care prezentau pericol iminent de accident.

Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate precum şi la sistemele de frânare şi direcţie.

De asemenea, aproximativ două procente (2,3%) dintre vehicule prezentau probleme legate de inspectia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

Registrul Auto Român împreună cu Poliția Rutieră organizează periodic controale în trafic pentru a depista vehiculele care circulă pe șosele deși au probleme tehnice.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în anul 2018 au fost aplicate aproximativ 700 de sancțiuni contravenționale, fiind retrase peste 450 de certificate de înmatriculare.

Peste 67.000 de vehicule, verificate în toată țara

La nivel național, în 2018, Registrul Auto Român a verificat peste 67.000 de vehicule.

În urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme. La nivel naţional, aproximativ una din 10 maşini trase pe dreapta de poliţie şi verificate de RAR poluau peste limita legală admisă. În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în anul 2018 au fost aplicate aproape 23.000 de amenzi contravenţionale, au fost retrase 17.678 de certificate de înmatriculare şi reţinute aproape 500 de permise de conducere” arată Registrul Auto Român, într-un comunicat de presă.

În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.

RAR mai face precizarea că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

FOTO: RAR

error: Content is protected !!