Un bărbat a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru că a adresat injurii și expresii jignitoare casierelor de la Trezoreria din Sângeorz-Băi. Bărbatul era nemulțumit din cauza măsurilor de distanțare socială impuse de autorități pentru a preveni răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.
”Jandarmul care asigură măsurile de pază și protecție instituțională la Trezoreria orașului Sângeorz-Băi a intervenit pentru aplanarea unui scandal provocat de un bărbat care nu a respectat măsurile de distanțare socială și de protecție a persoanelor în incinta instituției. Acesta dorea să își achite taxele cât mai repede, fără a păstra distanța regulamentară, ba mai mult, fără a purta mască de protecție. În momentul în care i s-a atras atenția cu privire la acest aspect, bărbatul a devenit recalcitrant și i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare casierelor aflate în serviciu”, a declarat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
Jandarmul a intervenit pentru aplanarea scandalului provocat de bărbat, iar acesta a fost sancționat cu 1.000 de lei amendă pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare.
Forțele de ordine recomandă cetățenilor să respecte recomandările autorităților în ceea ce privește măsurile de distanțare socială care sunt necesare pentru evitarea răspândirii îmbolnăvirilor.