Mega-TUN pus la cale de Primăria Bistrița! Vor să dea 16 MILIARDE pe un teren cu bălării și să facă parcare. EI, cei care nu-s în stare să pietruiască parcarea de la Finanțe, 100 de metri mai încolo!

Primăria Bistrița pune la cale o tranzacție de zile mari: 16 MILIARDE pentru două parcele de teren cu BĂLĂRII, situate în spatele “Hotelului Bistrița”. Investiția a fost prinsă pe bugetul acetui an și urmează negocieri cu proprietarii de drept ai parcelelor.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERATerenul de 10 MILIARDE este situat în prelungirea parcării din spatele BCR, iar banii ce vor fi folosiți la negocieri au fost puși deoparte din bugetul public al Bistriței. Momentan, zona este în paragină, plină de gunoaie, fiind mascată de un punct termic dezafectat.

 

 

 

parcare BalanTerenul II cu BĂLĂRII – 6 MILIARDE, direct din bugetul public

Primăria Bistrița vrea să mai cumpere o bucată de teren, cu intrare de pe strada Grigore Bălan și astfel să extindă parcarea visată. Cele două bucăți de teren unite ar realiza o parcare de mari dimensiuni care ar deservi instituțiile din zonă.

 

 

Chiar dacă NU are terenul necesar, Crețu a dat MILIARDE pe studii de sertar, privind parcarea din zona BCR. Restu’ să tooot aștepte fonduri europene
OLYMPUS DIGITAL CAMERAÎn condițiile în care NU au teren suficient, reprezentanții primăriei au alocat 4.5 MILIARDE (450.000 de lei) pentru studii și execuție.Până la finalizarea tranzacției, parcarea de la B.C.R rămâne în paragină și totodată o veșnică promisune a unui primar ce are la activ 6 ani de administrație locală și până acum NU a făcut nici măcar o parcare adevărată. Doar a trasat linii pe asfalt și a bifat obiectivul ca fiind parcare de reședință sau publică, după caz.

 

 

E DEZASTRU în parcarea de la Finanțe, la 100 de metri distanță! No’ ăștia da administratori capabili!
O zonă similară este complet IGNORATĂ de autorități. Este vorba de parcarea situată în spatele clădirii de la Finanțe. Platoul respectiv este plin de gropi și denivelări, deși cu câteva mașini de balast s-ar rezolva problema. Cel puțin provizoriu. Prin amenajarea parcării respective s-ar fluidiza traficul pe 1 Decembrie, mereu sufocat de mașinile parcate de-a lungul străzii.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERATerenul este în administrarea Camerei de Comerț, dar oricând s-ar putea prelua și amenja o parcare adevărată, în interes public. Dar pentru asta îți trebuie simț administrativ, nu doar vorbe deșarte… În loc să asfalteze ce deține și să fie mult mai pragmatic, primarul Crețu și-a pregătit un tun de 10 MILIARDE pentru terenul cu BĂLĂRII, în vederea extinderii parcării. Se adaugă încă 6 MILIARDE pentru terenul de pe Grigore Bălan și câteva MILIARDE pe studii de sertar.
parcari promiseÎn privința acestei chestiuni, primarul folosește aceeași placă: vom face parking-uri moderne, din fonduri europene. Până la accesarea lor, zonele instituțiilor de interes MAXIM sunt sufocate de-a dreptul. Este mai trist faptul că NU există un plan integrat de rezolvare a aceestei probleme reale a Bistriței și în fiecare an se promite marea cu sarea…

2 comments

  1. nu numai valoarea tersnului ci si amenajarii parcarii si taxa . De ce nu ar participa cei ce au hoteluri in zona la investitie .

  2. As vrea sa vad studiul cel putin in citi ani recupereaza investitia ?

error: Content is protected !!