Cu toate că din punct de vedere calendaristic suntem încă în plină iarnă, mercurul din termometre a urcat considerabil pe parcursul zilei de joi, cea mai ridicată temperatură înregistrată astăzi în județul Bistrița-Năsăud fiind de aproape 10°C , informează administratorul paginii Meteo.BN, Mihai Bălan.
”Marele dezgheț a sosit, astăzi, prin județ, maximele termice definind o zi deosebit de caldă pentru această perioadă! S-au înregistrat, în aceste condiții, valori foarte ridicate, de până la 9.9°C la Teaca. De asemenea, peste 8°C am avut în cam toate zonele joase. Şi la peste 1000 m., în Valea Blaznei, au fost +2.3°C! Deci, semne de primăvară, la orizont”, a scris Mihai Bălan pe pagina Meteo.BN.
Dar, cu toate că vremea s-a mai încălzit, un val de aer rece este așteptat din nou la finalul acestei săptămâni.
”Nu vindeți lemnele, nu opriți centralele, începând de mâine seară se face frig, din nou. Un front rece aferent unei depresiuni scandinave ne va afecta începând din orele nopții de vineri, front care va aduce si ceva precipitații pe parcursul nopții în cauză. Va ninge în general slab la deal și la munte, iar în zonele joase, la început va ploua, apoi sunt posibile precipitații mixte slabe. De interes, însă, nu sunt precipitațiile, ci aerul rece care va fi adus peste meleagurile noastre, în spatele frontului rece, aer care va coborî minimele de sâmbătă spre duminică până la valori de ger în depresiuni, și sub -4°C, cam peste tot. Pe unde va fi senin lacrimă, sunt posibile valori chiar şi de -12°C sau sub”, avertizează sursa citată.