Pe parcursul zilei de vineri, vremea va deveni închisă în județul Bistrița-Năsăud, potrivit prognozei Meteo.BN.
”Vremea va deveni în general închisă astăzi în județ si va fi apropiată termic de normalul perioadei din calendar. Înnorările se vor pronunța progresiv, iar până spre seară ploile vor cuprinde treptat tot județul, astfel încât la noapte va ploua peste tot. La munte, și în a doua parte a nopții și în zonele deluroase si submontane, vor predomina ninsorile. Maximele vor atinge, în aceste condiții, valori în general între 6°C în zonele submontane și 11°C la podiş, iar minimele de mâine dimineață vor scădea până la valori cuprinse între 0°C şi 7°C . La Bistrița, vremea va deveni închisă și va ploua și aici, începând din a doua parte a zilei. Maxima zilei va atinge 10°C, apoi mâine dimineață vom avea 3-4°C”, a transmis Meteo.BN.
La nivel național, Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări valabile în acest final de săptămână în mai multe județe din țară.
Astfel, în intervalul 17 noiembrie, ora 20:00 – 18 noiembrie, ora 08:00, va fi în vigoare o atenționare cod galben de intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ și viscol la munte.
”În zona Munților Banatului și în vestul Carpaților Meridionali va ninge local însemnat cantitativ (15…20 l/mp) și se va depune strat de zăpadă, iar mai ales în zona înaltă vor fi viteze de peste 60…70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută. În județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h”, precizează ANM, care mai notează că ”vor fi ninsori și în restul zonei montane, iar în dimineața zilei de sâmbătă (18 noiembrie) în estul Transilvaniei și în nordul Moldovei vor fi predominant ninsori”.
De asemenea, în intervalul 18 noiembrie, ora 08:00 – 19 noiembrie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare cod galben de cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului, care vizează mai multe județe.
”În jumătatea estică a teritoriului și la munte vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25…35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul Transilvaniei unde se va depune strat de zăpadă, local consistent. În Dobrogea și în Muntenia vor fi ploi și trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică (18/19 noiembrie), pe arii restrânse lapoviță și ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului cu viteze de 55…65 km/h. În Subcarpații Moldovei și de Curbură, precum și la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăși 60…80 km/h”, mai adaugă ANM, care menționează că, pe parcursul zilei de duminică, vântul va continua să aibă intensificări în sud-estul țării și la munte.
Totodată, în intervalul 18 noiembrie, ora 14:00 – 19 noiembrie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare cod portocaliu de intensificări susținute ale vântului, viscol și vizibilitate redusă sub 50 m, valabilă în zone din Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.
”În intervalul menționat local în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 80…110 km/h, va ninge și va fi viscol iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, completează ANM.
Tot o avertizare cod portocaliu de intensificări susținute ale vântului va fi valabilă, în perioada 18 noiembrie, ora 18:00 – 19 noiembrie, ora 10:00, și în sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea și bazinul vestic al Mării Negre.
”În sudul Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale în general de 85…90 km/h, iar în bazinul vestic al Mării Negre, de peste 100 km/h”, mai arată meteorologii.