Ministerul Apărării Naționale atrage atenția asupra unor înştiinţări false care au fost distribuite în mai multe județe din țară și subliniază că aceste documente nu reprezintă altceva decât ”noi tentative de răspândire de documente şi informaţii false în legătură cu aşa-zise demersuri ale MApN pentru pregătirea mobilizării rezerviştilor”.
Astfel de documente false au fost distribuite în municipiile Cluj-Napoca şi Braşov, dar MApN afirmă că acestea reprezintă falsuri și că au fost sesizate autorităţile judiciare.
”Precizăm cât se poate de clar că Ministerul Apărării Naţionale nu solicită astfel de date persoanelor fizice sau juridice şi nu trimite înştiinţări către populaţie în formele în care sunt redactate aceste false adrese. Singura situaţie în care cetăţenii încorporabili sau rezerviştii pot primi ordine de chemare pentru prezentarea la centrele militare este prevăzută de Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, care, la articolul 51, menţionează că „centrele militare pot chema recruţii şi militarii rezervişti pentru precizarea unor date în legătură cu situaţia lor militară o dată pe an”. Această procedură nu vizează toţi rezerviştii şi se desfăşoară în fiecare an, fără să aibă legătură cu situaţia de securitate din Ucraina. Aceste ordine de chemare sunt înmânate, conform prevederilor art. 45, alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, de către reprezentanţii structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne”, precizează MApN într-un comunicat de presă.
Ministerul reiterează faptul că în România serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin Legea nr. 395 din 16 decembrie 2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat.
Executarea serviciului militar redevine obligatorie DOAR în situaţia decretării stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu (art. 3 din legea menţionată).
MApN recomandă cetăţenilor care primesc documente asemănătoare celor din imagini să nu dea curs solicitărilor, să se informeze, după caz, la centrele militare zonale, judeţene sau de sector pe raza cărora au domiciliul.
Datele de contact ale acestor structuri sunt disponibile pe pagina de internet a ministerului.
”Nu este pentru prima dată când, în contextul generat de conflictul din Ucraina, sunt semnalate ştiri false şi acţiuni de dezinformare pe tema generală a aşa-ziselor pregătiri pentru reluarea încorporărilor sau mobilizarea cetăţenilor români cu obligaţii militare. Cel mai probabil, intenţia din spatele acestor acţiuni de manipulare este de inducere a panicii şi incertitudinii în rândul populaţiei din ţara noastră, pe baza unor speculaţii şi interpretări care nu au legătură cu realitatea. Ministerul Apărării Naţionale a semnalat public aceste tentative, inclusiv pe platforma InfoRadar, dedicată combaterii dezinformării”, mai arată MApN.