Pregătirile pentru demararea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 continuă, informează Ministerul Sănătății. Astăzi, Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID -19 a organizat o videoconferință cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică (DSP), tema principală de discuție fiind verificarea stadiului şi a modului de organizare a centrelor de vaccinare.
„Astăzi începem un lung şir de întâlniri virtuale pentru pregătirea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 care va fi coordonată de către Comitetul Naţional. Aşteptăm finalizarea propunerilor pentru organizarea centrelor de vaccinare, atât cele din unităţile de vaccinare, cât şi cele din alte spaţii identificate. Trebuie să colaboraţi la nivel local cu reprezentanţii prefecturilor şi cei ai comitetele judeţene de urgenţă care vă vor acorda tot sprijinul”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.
Până în acest moment au fost identificate 302 centre de vaccinare în unităţi sanitare pentru demararea imunizării personalului medical şi 597 centre, în alte spaţii, în afara unităţilor sanitare pentru etapele de vaccinare II şi III, conform Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19.
La nivel național vor fi înfiinţate, conform datelor actuale, circa 900 de centre, urmând ca, în cursul acestei săptămâni, să se definitiveze numărul total al acestora.
Până la data de 9 decembrie 2020, direcțiile de sănătate publică trebuie să transmită informaţiile finale privind identificarea spaţiilor în care vor fi înfiinţate centrele de vaccinare, dar şi privind resursa umană care va fi implicată în constituirea echipelor de vaccinare.
Mai multe informații cu privire la strategia națională de vaccinare sunt disponibile pe site-ul www.vaccinare-covid.gov.ro.
Tot la capitolul COVID-19, astăzi, președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu premierul interimar al României, Nicolae Ciucă, discuțiile vizând măsurile cu privire la gestionarea pandemiei.
”Tocmai s-a încheiat o ședință de lucru pe care am avut-o cu domnul Nicolae Ciucă, Prim-ministru interimar începând de astăzi, cu ministrul Sănătății și cu alți specialiști – secretarul de stat Arafat, domnul doctor Gheorghiță, care se ocupă de campania de vaccinare.
Este absolută nevoie de o concentrare maximă pe gestionarea pandemiei. Chiar dacă am avut alegeri, chiar dacă atenția s-a mutat pentru puține zile pe altceva, pandemia nu a dispărut și chiar dacă avem în continuare un număr relativ limitat de infectări noi, putem să observăm cu ușurință că, de exemplu, astăzi, din păcate, am avut peste 200 de decese. Secțiile de Terapie Intensivă sunt sub o mare presiune, spitalele în general, și suntem hotărâți ca toate aceste chestiuni să fie gestionate în continuare bine până când, sigur, se va forma un nou guvern și va prelua și va duce mai departe această gestiune.
Sunt câteva vești bune în această zonă. Bunăoară, sunt aproximativ 300 de ventilatoare care se livrează în următoarele zile și, prin asta, se va extinde capacitatea secțiilor de Terapie Intensivă. În mai puțin de o săptămână, va veni prima tranșă din 3 milioane de teste rapide care sunt deja comandate. Și, pentru a veni în sprijinul pacienților cu forme mai grave, sunt deja în curs de instalare aproximativ 500 de concentratoare de oxigen.
Deci, iată, se lucrează, se lucrează rapid, se lucrează pentru a extinde capacitatea spitalelor, pentru a putea primi bolnavii.
Evident, rolul nostru, al celorlalți, este în continuare să ne protejăm, să-i protejăm pe ceilalți, pentru a da o șansă medicilor, personalului medical, să se ocupe de pacienții cu probleme dificile.
Voi rămâne în continuare conectat cu această zonă și avem deja pași importanți făcuți în pregătirea campaniei de vaccinare, dar despre asta mai multe în zilele următoare”, a transmis șeful statului.