Un număr de opt molecule inovative vor fi incluse de la data de 1 mai pe lista medicamentelor gratuite şi compensate, a anunţat, miercuri, Ministerul Sănătăţii. Potrivit estimărilor comisiilor de specialitate, aproximativ 700.000 de pacienţi vor beneficia de aceste tratamente.
Cele opt molecule sunt destinate pacienţilor cu boli psihice, cancer mamar, hemofilie A, dermatită atopică, spondiloartrită axială, tulburări depresive majore, pentru care au fost încheiate contracte cost-volum.
”La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat miercuri o Hotărâre privind modificarea şi completarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate. Actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătăţii care a inclus în anul 2022 de două ori mai multe molecule noi decât în 2021″, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite va intra în vigoare de la 1 mai 2023.