Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că o decizie privind deschiderea noului an şcolar va fi luată abia în a doua jumătate a lunii august, aceasta fiind influențată de situația epidemiologică de la acea vreme. Ministrul mai spune că autorităţile analizează mai multe scenarii.
„Sunt mai multe scenarii. A doua parte a lunii august ne va spune dacă este oportună revenirea elevilor la şcoală. Noi sperăm să fie oportună, în condiţiile în care situaţia va fi favorabilă. Dar repet, nu ţine doar de noi. Planuri sunt, avem măsuri sanitare şi pentru desfăşurarea procesului de învăţământ. În a doua jumătate a lunii august vor afla dascălii şi elevii ce decizie se va lua”, a spus Nelu Tătaru.
În ceea ce privește scenariile analizate, acestea sunt în număr de trei.