Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că „prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă”. Autoritățile se așteaptă ca următoarele două săptămâni să fie ”de foc”.
”Noi suntem pregătiţi pentru o perioadă de două săptămâni, să avem o evoluţie fluctuantă cu creşterea numărului de cazuri, poate un 500, poate 600, poate 700, cu alternanţe în funcţie de numărul de recoltări, de anchetele în desfăşurare. Prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă. Suntem într-o stare în care am fcut acele măsuri de relaxare, eram pregătiți să mai facem și altele de la 1 iulie, dr evoluția nu ne-a permis”, a spus ministrul Nelu Tătaru la B1 TV.
Ministrul a spus că autoritățile se așteaptă ca următoarele două săptămâni să fie ”de foc”, motiv pentru care recomandă prezentarea la medic la orice simptomatologie
„În acest moment, după toată experienţa noastră, mergem pe o perioadă de două săptămâni în care vom avea un joc al numărului de cazuri maxim crescut într-o zi, scăzut în altă zi. Vom avea şi o perioadă în care vom putea vedea şi simptomatologiile B. Din ultimele cazuri pe care le-am văzut, nu s-au manifestat neapărat ca o simptomatologie respiratorie. Au avut simptomatologii digestive. (…) Recomandarea mea, pentru a putea gestiona clar şi a putea spune că aceste două săptămâni sunt săptămânile noastre de foc, după aceea să mergem pe o pantă descendentă, este: prezenţa la medic la orice simptomatologie pe care o avem, acceptarea tratamentului recomandat de medic, acceptarea unei internări, fiindcă dacă astăzi avem o simptomatologie uşoară, mâine s-ar putea să nu mai fie la fel de uşoară. Iar la un moment dat, dacă mergem acasă şi spunem ‘o să îmi treacă în două zile’, o să vedem că peste două sau trei zile simptomatologia nu mai este aceeaşi. Mergem pe o creştere progresivă alternând ca număr de cazuri la un moment dat, acel platou pe care îl aveam într-o perioadă în dinţi de fierăstrău, tocmai pentru a putea stabiliza o evoluţie şi o transmitere comunitară”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.