„Administrația Dezinteresului și Incompetenței pe scurt ADI Deșeuri, ne anunță că de la 1 Octombrie Supercom va ridica doar deșeurile colectate selectiv. Ca să ne intre bine în cap, având în vedere preavizul de doar trei zile, ne și amenință cu amenzi de până la 300 de lei. De parcă noi n-am vrut să colectăm selectiv.
Ne reîntoarcem deci la situația de acum trei ani când a început operarea în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor solide in județul Bistrița Năsăud” și, în urma somației ADI Deșeuri în fine “minunatul” sistem de colectare selectiva implementat prin proiectul de multe milioane va funcționa ca un ceas elvețian.
Nu mai rămâne decât să ne întrebăm: dacă a fost așa simplu, de ce n-a dat ADI Deșeuri comanda asta acum un an? Sau doi? Ce a impiedicat operatorul de salubritate să transporte separat deșeurile selectate, de bine de rău de populație, în condițiile in care infrastructura e aceeasi? Acum un an ADI Deșeuri sărea în apararea Supercom explicând populației că societatea angajată prin negociere directă nu poate fi constrânsă să opereze sistemul de colectare selectivă și i s-a îngaduit cu lejeritate să-și creeze un sistem de colectare paralel care blochează și acum în oraș accesul la containerele semiîngropate. Cum s-a preocupat până acum ADI Deșeuri de atingerea țintei de 40.000 de tone deșeuri reciclate pe an? Ce a facut ADI Deșeuri cand deseurile selectate erau amestecate din nou în bataie de joc de operatorul de salubritate?
În conditiile în care Judeţul Bistriţa – Năsăud a fost primul din ţară care a implementat un sistem de management integrat al deșeurilor finanțat din fonduri europene, ce a împiedicat ADI Deșeuri să raporteze guvernului încă de anul trecut că noi colectam selectiv pentru a nu ni se impune și nouă cetățenilor de bună credință din municipiul Bistrița, care colectăm selectiv de ani de zile suprataxa impusă anul trecut? Mai departe, în acest contex, de ce semnalizează acum ADI Deșeuri Comisiei Europene că proiectul județului Bistrița-Năsăud este o iregularitate având în vedere faptul ca obiectivul colectarii selective nu a fost atins niciodată punându-ne în situația de a returna integral banii europeni primiți? Având în vedere chestiunile de mai sus nu putem decat să constatăm ca gestiunea deșeurilor este asociată cu deficitul de inteligență.
Pentru a-și acoperi deprofesionalizarea și impostura ADI Deșeuri, în loc să fi impus de la bun început Supercom să folosească infrastructura proiectului în modul în care ea a fost concepută inițial și să continue campania de informare și constientizare a cetațenilor, dupa un an de zile s-a trezit brusc ca somează imperativ și transferă integral în cârca cetățenilor întreaga responsabilitate pentru propriul eșec. Administrația care trebuia să impună operatorilor serviciului de salubritate utilizarea infrastructurii platite din bani europeni, colectarea selectivă și valorificarea deseurilor și să-i sancționeze în caz ca nu fac acest lucru, s-a întors cu fața la cetațeni și îi amenința cu amenzi. În loc să asigure furnizarea unui serviciu în interesul cetațenilor ADI Deșeuri dovedește că este preocupată doar de administrarea propriilor interese, salarii, mașini etc. În loc să raspundă in fața cetațenilor pentru care se presupune că ar trebui să lucreze se animă din când în când în urma unor obscure comenzi politice.
ADI Deșeuri demonstrează prin acest mod de a se manifesta, încă o dată că a fost de la bun început o deficiență majoră de concepție a sistemului. Cetațenii Bistriței care platesc 70% din serviciile de salubritate au a 60-a parte din deciziile luate la nivel de ADI adica 1,67%. Taxarea e de o suta de ori mai mare decât reprezentarea. Degeaba Consiliul Local a votat de doua ori împotriva tarifelor și de doua ori împotriva caietului de sarcini pentru selectarea operatorului. Degeaba Primaria a dat în judecată Consiliul Județean pentru impunerea taxei suplimentare pentru neselectarea gunoaielor. Cetățenii Bistriței nu au drepturi, au doar obligația de a plăti oricât dispune ADI-ul și în condițiile stabilite de această structură. Așa s-a ajuns ca bistrițenii să platescă acum o taxă de doua ori mai mare decât cetațenii capitalei și azi mâine n-o să le ajungă salariile să platească amenzile.
Nici nu are rost să mai amintim că ADI Deșeuri nu are nici un fel de competențe în privința sancționarii cetațenilor potrivit legii serviciilor de salubrizare. Recenta ieșire în public e probabil o încercare de a se prezentă cu unghiuțele tăiate și batistuța curată în fața ministrului mediului. Să mai bifăm ceva să mai coafăm lucrurile, să le aducem din condei. Cu totul inutil! Lucrurile nu au cum să funcționeze. Este momentul să punem capăt acestei șarade. Concepția sistemului a fost proastă de la bun început, soluția tehnică depășită, proiectul a fost nepregătit corespunzător și ADI-ul este nefuncțional și acționează împotriva intereselor principalilor susținatori ai sistemului, cetățenii municipiului.
Nu suntem singuri în această situație, după Bistrița-Năsăud urmează dezastrele de la Bacău și Sibiu care au implementat sisteme similare și unde, deasemenea sistemele de colectare așa zis ecologice finanțate din fonduri europene se prăbușesc și ele. Aceasta este realitatea zilei de 1 Octombrie 2017. Iar cei responsabili, ar face bine să ia act de ea și să acționeze, aplicând masurile corective necesare. Nu cetățenilor ci sistemului! Primul pas fiind readucerea serviciului de salubrizare sub autoritatea municipalității.”
Mircea Achiudean – Partidul Ecologist Român