MIS Grup se bagă pe imobiliare! Firma lui Iugan construiește un BLOC de 6 etaje (68 de apartamente)! NU sunt suficiente parcări și stâlpul de ÎNALTĂ tensiune e FIX lângă, dar Primăria i-a dat autorizație!

MIS Grup se bagă pe imobiliare! Firma lui Iugan construiește un BLOC de 6 etaje (68 de apartamente), în zona Galeriilor Comerciale, acolo unde afaceristul Harșianu a ridicat 4 BLOCURI!

MIS Grup e firma lui Iugan, cel mai mare tăietor de lemne care a fost numit de Radu Moldovan ca cetățean de onoare al județului. MIS Grup și-a ramificat domeniile de activitate și pe lângă procesarea lemnului, membrii familiei dețin afaceri în construcția de drumuri și mai nou, s-au băgat și pe imobiliare.

MIS Grup construiește un BLOC IMENS, în partea de sus a orașului, în cartierul din zona mall-ului! Blocul va avea 68 de apartamente și un spațiu comercial, la parter! Locurile de parcare NU sunt suficiente, dar Primăria Bistrița ignoră acest aspect sensibil! Stâlpul de ÎNALTĂ tensiune e la câțiva metri distanță, sub limita legală!

a) mărimea proiectului:

– prin proiect se prevede utilizarea unui teren cu suprafaţa de 2790 m2 şi realizarea:
– imobil în regim de înălţime S+P+4E+2ER cu suprafaţa de 896 m2 destinaţia de:
– la subsol – 54 locuri de parcare,
– la parter – spaţii comerciale şi 2 locuri de parcare,
– la etaje – locuinţe colective, astfel: la etajele 1-4 câte 13 unităţi locative pe etaj, iar la cele 2 etaje retrase câte 8 unităţi locative pe etaj, în total 68 unităţi locative;
– pe amplasament se vor mai realiza:
– amenajările exterioare aferente, împrejmuirea terenului, racorduri şi branşamente,
– alei circulaţie auto şi 13 locuri de parcare pe 642 m2,
– alei pietonale de 415 m2,
– spaţii verzi de 837 m2 (30%).

Spațiul comercial de la parter este prevăzut cu… NUMAI  2 locuri de parcare! Pentru cele 68 de apartamente sunt 54 de locuri de parcare la subsol și 13 locuri la suprafață. În medie, ar fi un loc de parcare/apartament, dar legea impune ca 20% din total să fie locuri de parcare pentru vizitatori. În acest caz, lui Iugan îi lipsesc 13 locuri de parcare.

Blocul lui Iugan e în vecinătatea cartierului lui Harșian!

De asemenea, conform documentațiilor BLOCUL lui Iugan este situat în spatele complexului Kaufland… bloc pentru care în urma PUZ-ului s-au obținut 2 etaje în PLUS. Asta deoarece inițial, pe parcela respectivă se putea construi bloc de MAXIM 4 etaje, iar ulterior s-a obținut un regim de înălțime de P+4 E+ 2 ER.

Autorizația de construire pentru blocul lui Iuagn a fost eliberată în 4 august și la această oră s-a turnat fundația imobilului!

Stâlpii de înaltă tensiune sunt la câțiva metri de BLOC! Legea spune că distanța minimă e 27 de metri, dar Primăria a eliberat autorizație, chiar dacă distanța NU se respectă!

Blocul lui Iugan este vis-a-vis de cartierul lui Harșian. Imobilele sunt la câțiva metr de rețeaua de înaltă tensiune… deși legea obligă constructorii să păstreze minim 27 de metri de la baza stâlpului.

Institutul Naţional de Sănătate Publică stabileşte câmpul electromagnetic, radiaţiile, la ce distanţă acţionează şi poate influenţa sănătatea. Distanţa minimă este de 100 de metri de la baza stâlpului, faţă de 27 de metri dată de Enel. Distanţele sunt mult mai mari pentru că radiaţiile electromagnetice sunt foarte puternice.

Acest aspect s-ar putea să-i coste pe dezvoltatori, deoarece clienții pot sesiza acest aspect!

În zona Galeriei Comerciale de pe strada Moldovei s-a construit un cartier rezidențial. Investiția a demarat în forță la începutul anului și la această oră, cele 4 blocuri sunt ridicate.

Harșian Liviu Florin (fiul lui Octavian Harșian) a obținut un certificat de urbanism pentru construcția unui număr de 4 blocuri cu 6 etaje (P+3 E + 3 etaje retrase) pe Calea Moldovei în zona fostelor sere! Cea mai mare parte din teren aparținea firmei Apple Development, dar parcelele de teren au fost comasate într-o singură parcelă și întreaga investiție ce cuprinde cele 4 BLOCURI cu 6 etaje apare pe numele lui Călin Harșian.

Pe terenul de pe Calea Moldovei la nr.40 s-a realizat un Plan Urbanistic Zonal, care a fost aprobat de Primăria Bistrița în luna iunie și în luna ianuarie s-a obținut autorizația de construire.

Șmecheria e la locurile de parcare și la regimul de înălțime ! Primăria Bistrița TOLEREAZĂ dezvoltatorii și aplică legi de-amu’s 20 ani! De-aia se construiesc blocuri fără parcări suficiente!

Urbanismul local IGNORĂ aspecte vitale în realizarea cartierelor de blocuri și NU reglementează suficient aspectele legate de locurile de parcare necesare unui cartier! Urbaniștii preferă să aplice o legislație învechită, în vigoare din anul 1996, care permite dezvoltatorilor imobiliari să construiască întregi cartiere de blocuri fără să asigure locuri de parcare suficiente.

Legile sunt făcute ca să fie încălcate! Dezvoltatorii imobiliari știu cum să fenteze legea și să construiască etaje-n plus!

Planul Urbanistic General al Bistriței s-a realizat în 2013 și în documentația respectivă s-au trasat direcțiile de dezvoltare a muncipiullui: zonele istorice, zonele cu potențial, reglementările urbanistice, regimurile de înălțime etc.

Acest PUG este frecvent încălcat prin realizarea de Planuri Urbanistice Zonale prin care sunt modificate aspecte vitale care țin de anumite zone. Astfel, se modifică regimul de înălțime, sunt schimbate funcțiunile pentru anumite zone care devin zone de interes local și astfel pot apărea blocuri între case.

Iarăși au șmecherit Planul Urbanistic General, care specifica: în acea zonă se pot construi doar blocuri cu 4 ETAJE! Au obținut 2 ETAJE-n plus!

Primăria Bistrița a eliberat un certificat de urbanism și permite construcția unui număr de 4 blocuri cu 6 etaje, fix în spatele complexului comercial de pe Calea Moldovei. Serviciul Urbanism din Primăria Bistrița permite afaceristului să construiască blocuri pe o zonă reglementată de Planul Urbanistic General, dar care în urma realizării Planului Urbanistic Zonal a suferit modificări majore! Prin documentații complementare, dezvoltatorii au obținut 2 etaje-n PLUS!

Zona studiată este încadrată în PUG-ul Bistriței în UTR 31 cu două subzone:

– subzonă de locuire individuală ( NU este permisă construcția de blocuri)
– subzonă de locuire colectivă (blocuri maxim P+ 4 E).

Zona studiată se încadrează în UTR nr 31 (L2) subzonă de locuire individuală , L3, L4 – subzonă de locuire colectivă cu regim de construire discontinuu și înălțime maximă P+4 E! Prin certificatul de urbanism nr. 989 din 10.05.2016 „Elaborare Plan Urbanistic Zonal pentru întocmire documentație pentru obținerea auorizației de construcție pentru Construire Ansamblu Comercial – regim parter , amenajări exterioare, accese și racorduri utilități” – s-a reușit modificarea regimului de înălțime!

Prin realizarea acestui PUZ s-a reușit obținerea unei derogări, respectiv construcția a încă 2 etaje retrase, pe fiecare bloc.

Conform PUZ-ului aprobat, pentru locuințele colective se va asigura un loc de parcare la 80 de metri pătrați… Asta e șmecheria prin care dezvoltatorul NU este obligat să asigure loc de parcare pentru apartamentele mai mici de 80 mp. Urbanismul din Primăria Bistrița NU vine cu completări ale legii și permite investitorior să supra-aglomereze parcările publice, folosindu-se de această portiță legislativă… la care funcționarii primăriei NU intervin.

Un proiect de modificare a HOTĂRÂRII nr.525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanismea din 1996 prevede un loc de parcare/ 100 mp pentru apartamente.

5.11.2 – Pentru construcţii de locuinţe colective sau semicolective cu acces şi lot folosit în comun:

Se va asigura minim 1 (un) loc de parcare pentru fiecare apartament cu suprafaţa• construită desfăşurată de maxim 100 mp;

Se vor asigura minim 2 (două) locuri de parcare pentru fiecare apartament cu• suprafaţa construită desfăşurată mai mare de 100 mp.

Este necesară suplimentarea cu minim 20% a totalului de locuri de parcare/garare• stabilite, pentru vizitatori.

Administrația Crețu sufocă orașul iar urbaniștii dorm de-amiază! Primăria Bistrița refuză să modifice regulamentele locale de urbanism și preferă o lege de-amu’s 20 de ani… ca afaceriștii să NU fie obligați să facă parcare la fiecare apartament!

În toată această poveste mai apare un aspect interesant, care a devenit un fenomen la nivelul municipiului: faptul că MILIONARII Bistriței fentează legal restricțiile din Planul Urbanistic General și în cazul de față construiesc încă 2 etaje în plus față de restricțiile inițiale… În loc să conceapă regulamente restrictive, Primăria Bistrița permite derogări în favoarea milionarilor.

Administrația Crețu care NU intervine decisiv pentru tranșarea definitivă a acestor portițe speculate la maxim care permit dezvoltatorilor imobiliari să construiască apartamente fără locuri de parcare, să îngrămădească blocuri în zone de case, să modifice coeficienții de spațiu verde, să ridice etaje-n plus, să NU respecte distanțele față de stâlpii de înaltă tensiune… fiind interesați de câștigul imediat/metru pătrat.

Aspectele din Planul Urbanistic General, ce țin de estetică, trafic sufocat, locuri de parcare sau dezvoltare unitară a zonei sunt ignorate de urbaniști și de aceea Bistrița se dezvoltă haotic.

În ce privește ilegalitatea acestor construcții, deocamdată nimeni NU a luat vreo măsură și dezvoltatorii imobiliari sfidează legile de urbanism, într-o cârdășie cu factorii de decizie.

3 comments

  1. Vad pozele blocurilor lui Harsianu si crtiticat pe altcineva.Pe acesta il protejati? ca a calarti 4 blocuri unul peste altul ca si alti investitorii.
    Ati vazut proiectul, stiti cate locuri de parcare au propuse?
    Cred ca aceste comentarii sunt de la concurenta.

  2. In primul rind, observ, nestiinta in d’ale urbanismului si incercarea de a dezinforma al autorului acestui articol si anume:cum am observat si in alte articole similare, HG 525 este invocata si innadins gresit citata. Astfel:
    5.11 – Construcţii de locuinţe
    5.11.1 – Pentru construcţii de locuinţe, în funcţie de indicele de motorizare a localităţii,
    vor fi prevăzute locuri de parcare după cum urmează:
    • câte un loc de parcare la 1 – 5 locuinţe unifamiliale cu lot propriu;
    • câte un loc de parcare la 1 – 3 apartamente pentru locuinţe semicolective cu acces
    propriu şi lot folosit în comun;
    • câte un loc de parcare la 2 – 10 apartamente în locuinţe colective cu acces şi lot în
    comun.
    5.11.2 – Din totalul locurilor de parcare pentru locuinţele individuale vor fi prevăzute
    garaje în procent de 60 – 100%.

  3. Bravo pentru rabdarea cu care ai documentat ilegalitatile acesto banditi, Cosmine! Alo! DNA, politia!? Dormiti?

error: Content is protected !!