Un moped care era condus de un bărbat beat și fără permis a fost implicat, luni, într-un accident rutier produs pe DN 17C, în localitatea Romuli.
”Ieri, 11 decembrie, polițiștii din Năsăud au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a unei sesizării 112, privind producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. Coliziunea a avut loc în localitatea Romului, pe Drumul Național 17C, fiind implicate un moped, condus de un bărbat de 60 de ani din Romuli și un autoturism, condus de un bărbat de 47 de ani din Năsăud. Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto și de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului mopedului. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul de 60 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.