Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane a avut loc duminică, în localitatea Unirea.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate o motocicletă și o mașină.
La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.
”În accidentul rutier au fost implicate trei persoane. Motociclistul prezenta fractură la membrul inferior drept și a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale. Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital”, a transmis ISU.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE
”Astăzi, 10 august, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe raza municipiului Bistrița, în Unirea. Din primele date, un bărbat de 44 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat, de 32 de ani, din Dumitra. Accidentul s-a soldat cu rănirea motociclistului care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.