Președintele României, Klaus Iohannis, a luat act de demisia lui Ludovic Orban din funcția de prim-ministru al României și a numit un premier interimar.
”În conformitate cu dispozițiile art. 106 și ale art. 107 alin. (3) din Constituție, Președintele României l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Reamintim că Ludovic Orban, preşedintele Partidului Național Liberal, a anunţat, luni seară, că îşi depune mandatul de prim-ministru.