Consilierul USR Nicolae Pavelean este de părere că Primăria Bistrița ar fi trebuit să organizeze o consultare publică înainte de a atribui o denumire Parcului Municipal. Mai mult, în opinia acestuia, administrația locală ar fi trebuit să aleagă pentru parc un nume al unei personalități locale care și-a pus amprenta asupra Bistriței.
”S-au terminal problemele urgente ale bistrițenilor și am ajuns să votăm în ședințe extraordinare botezarea parcurilor și cheltuirea bugetului pentru cultură pe statui noi, amplasate pe repede înainte. Săptămâna trecută, s-a aprobat în ședință extraordinară, un proiect de HCL pentru atribuirea denumirii ”Parcul Regele Mihai” Parcului Municipal al Municipiului Bistrița. Personal, consider că în primul rând este o decizie luată prea repede. Cred și că pentru principalul parc din municipiu, poate ar fi fost mai potrivit să atribuim un numele al unei personalități istorice locale, mai ales că, har Domnului, asupra municipiului Bistriţa și-au lăsat amprenta de-a lungul timpului o mulțime de personalități locale, ce au rămas în istoria poporului român”, a scris pe Facebook Nicolae Pavelean.
Consilierul USR a dat și câteva exemple de nume care consideră că ar fi fost mai potrivite pentru parc.
”Spre exemplu, poate că ar fi fost mai potrivit să atribuim numele scriitorului George Coșbuc, al cărui bust este deja amplasat de ani buni chiar în mijlocul parcului. Sau poate că pur și simplu puteam să atribuim parcului numele de „Parcul Municipal Bistrița” pentru a largi cât mai mult oportunitățile acestui obiectiv. Nu știu dacă voi auzi vreodată un bistrițean spunând că merge până în Parcul Regele Mihai, poate o vom auzi la turiști sau persoane care tranzitează orașul”, a mai spus Pavelean.
Având în vedere că părerile sunt împărțite pe acest subiect, consilierul USR crede că municipalitatea ar fi trebuit să organizeze o consultare publică.
”Cred că o consultare publică înainte de atribuirea unui nume pentru parcul mare al municipiului Bistriţa ar fi fost necesară, ținând cont și că este vorba de un obiectiv de foarte mare interes pentru cetățenii municipiului Bistriţa și de faptul că domnul primar Ioan Turc susținea în campanie sus și tare consultarea cetățenilor și participarea acestora la luarea deciziilor. În cadrul ședinței eu am votat pentru amânarea proiectului propunere susținută de numai 7 consilieri din 20 prezenți, iar pe proiectul de HCL, din motive tehnice, nu am putut să îmi exprim votul. Proiectul de atribuire a noului nume a fost astfel aprobat cu 13 voturi pentru, 3 împotrivă, 3 abțineri și 1 vot ne-exprimat din 20 de consilieri prezenți. Concluzia mea după încă o ședință extraordinară este că la Primăria Bistrița totul se face pe repede înainte și pe ultima sută de metri, cu documente puse la dispoziția consilierilor cu foarte puțin timp înaintea ședințelor și consultări publice doar când vrea și pentru ce vrea domnul primar”, a încheiat sursa citată.
Reamintim că, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, Primăria Bistrița a atribuit denumirea Regelui Parcului Municipal și a dezvelit un bust al suveranului în această locație.