Un nou curs gratuit de prim ajutor va fi organizat la Bistrița, pe 29 septembrie. Vor fi disponibile 40 de locuri, doritorii fiind îndemnați să se înscrie pentru a putea participa la curs.
Potrivit medicului șef al UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, dr. Tiberiu Tudor, cursul va fi susținut de medici și asistenți din cadrul unității și va avea o durată de 3 ore, urmând să se desfășoare vineri, 29 septembrie 2023, în intervalul orar 16:30 – 19:30.
”Veți învăța cum să acționați în situații critice. Astfel, veți primi informații teoretice și veți fi instruiți practic cum să acordați primul ajutor de bază și cum să salvați viața cuiva drag care a suferit un stop cardiorespirator”, a precizat dr. Tiberiu Tudor.
Cursul de prim ajutor face parte din programul “Salvatorii de vieți” și este organizat de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Groupama Asigurări.
Persoanele care doresc să participe la curs trebuie să se înscrie în prealabil. Înscrierile se pot face AICI.