Polițiștii și jandarmii din Bistrița-Năsăud au continuat acțiunile de control pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și în ultimele 24 de ore. Au fost aplicate noi sancțiuni, valoarea acestora depășind 8.000 de lei.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud anunță că au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate ieri, 6 iulie, au participat 36 de polițiști și polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
”Astfel, la nivelul județului Bistrița-Năsăud , au fost desfășurate acțiuni punctuale și au fost verificate peste 140 de societăți comerciale și peste 70 de autoturisme. În total, au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.105 lei, dintre care 8 pentru nerespectarea măsurilor instituite pe perioada stării de alertă, 18 pentru nerespectarea Legii 61/1991, restul fiind pentru abateri rutiere”, arată Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
De asemenea, și jandarmii au continuat acțiunile pe linie de prevenire și limitare aă răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus. ”61 de jandarmi au executat în ultimele 24 de ore acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor stabilite pe perioada stării de alertă, în: parcuri, terase, mijloace de transport în comun și autogări. Au fost verificate 85 de locații, fiind aplicate 10 sancțiuni, în valoare de 1.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, mai arată sursa citată.
Forțele de ordine din Bistrița-Năsăud vor organiza astfel de acțiuni pe toată perioada stării de alertă.