Nouă atenționare cod galben de instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o nouă atenționare cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe județe din țară, inclusiv Bistrița-Năsăud.

Potrivit meteorologilor, atenționarea este valabilă în intervalul 11 septembrie, ora 02:00 – 11 septembrie, ora 12:00.

”În intervalul menționat, în Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și în Munții Apuseni temporar va ploua. Ploile vor avea caracter de aversă și vor fi însoțite pe alocuri de descărcări electrice, astfel că mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp”, arată ANM.

Totodată, în intervalul 10 septembrie, ora 20:00 – 12 septembrie, ora 20:00, va fi în vigoare și o informare meteorologică de averse însemnate cantitativ, intensificări temporare ale vântului.

”În intervalul menționat vor fi intervale cu averse în cea mai mare parte a țării, în noaptea de miercuri spre joi și pe parcursul zilei de joi îndeosebi în regiunile intracarpatice, apoi mai ales în jumătatea de est a teritoriului. Cantitățile de apă, prin acumulare, vor fi de 20…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare din seara zilei de miercuri și până la sfârșitul zilei de joi în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar la munte de peste 60…80 km/h”, mai arată ANM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!