După ce Biroul Electoral Central a finalizat procedura de atribuire a mandatelor de deputat și senator formaţiunilor care au reuşit să treacă pragul electoral, parlamentarii din noua legislatură vor avea o primă întâlnire pe data de 21 decembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la Palatul Cotroceni, că într-o săptămână va convoca noul Parlament.
„Având în vedere că Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare, acum sunt îndeplinite condiţiile pentru convocarea noului Parlament şi pot să vă informez că intenţionez să convoc noul Parlament pentru data de 21 decembrie, săptămâna viitoare. Luni se va constitui noul Parlament„, a declarat şeful statului.
În noua legislatură, județul Bistrița-Năsăud va fi reprezentat de următorii parlamentari:
- Robert Sighiartău (PNL) – deputat
- Diana Morar (PNL) – deputat
- Ovidiu Florean (PNL) – senator
- Daniel Suciu (PSD) – deputat
- Bogdan Ivan (PSD) – deputat
- Ioan Deneș (PSD) – senator
- Lorant Sas (Alianța USR-PLUS) – deputat.
Parlamentul României este format din 465 de parlamentari – 136 de senatori și 329 de deputați.