Un bărbat din Maieru s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiștii din Sângeorz-Băi pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier.
”În dimineața de 18 decembrie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au depistat un bărbat de 72 de ani, din Maieru, care ar fi fost implicat într-un accident de circulație, soldat cu pagube materiale, însă nu ar fi oprit la fața locului. Accidentul ar fi avut loc în jurul orei 00.10 când, în timp ce conducea un ATV, ar fi acroșat un autoturism condus de o femeie care a solicitat sprijinul polițiștilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au depistat pe Drumul Național 17, în jurul orei 04.40, în localitatea Maieru, în timp ce conducea un ATV fără a avea luminile în funcțiune. A fost oprit pentru control și, întrucât emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat alcoolscopic, însă a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Secției 7 au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru refuzul de prelevare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.