FOTO: Nu a putut cumpăra tichet de parcare, dar le-a lăsat polițiștilor locali un mesaj haios

 

 

Dat fiind faptul că în mai multe zone din municipiul Bistrița parcometrele nu sunt funcționale, iar unii cetățeni nu reușesc să identifice agenții economici de la care pot fi cumpărate tichete de parcare, în unele cazuri, șoferii recurg la fel și fel de metode.

Un astfel de exemplu este și cel al unui cetățean care le-a lăsat polițiștilor locali un mesaj în parbriz și care a devenit viral pe rețele de socializare. ”Să nu îndrăzniți să-mi dați amendă. Aparatul nu vă merge, tichete nu se găsesc. Vă las 6 lei pentru 3 ore de parcare, a scris cetățeanul pe un bilet pe care l-a pus în parbrizul mașinii, alături de suma de 6 lei.

Nu este pentru prima dată când bistrițenii se plâng că aparatele de taxare nu funcționează. Situații de acest gen se întâlnesc în Piața Petru Rareș, pe Bulevardul Republicii, pe strada Alba Iulia sau pe strada Nicolae Titulescu, unde deși au fost amplasate astfel de aparate, de aproximativ jumătate de an, acestea nu au fost puse în funcțiune.

În ceea ce privește tarifele pentru parcările cu plată de pe raza municipiului, pentru 30 minute tariful este de un leu, pentru o oră, tariful urcă la 2 lei, iar pentru o zi întreagă la 15 lei.

Dacă aparatele de taxare nu funcționează, iar cetățenii nu găsesc în apropiere agenții economici de la care pot fi cumpărate tichete, se poate alege și varianta plății prin SMS a parcării. Cei care aleg această variantă plătesc 0,35 euro + TVA/oră, din care se virează Primăriei municipiului Bistrița 1,35 lei/SMS.

Programul de parcare cu plată din Bistriţa este de luni până vineri, între orele 8:00-18:00.

ACTUALIZARE

Cu toate că fotografia a fost distribuită și pe grupurile de pe rețelele de socializare din Bistrița-Năsăud, internauții spun că aceasta nu a fost făcută de un bistrițean, ci îi aparține unui alt șofer dintr-un alt oraș al țării, semn că și locuitorii din alte zone ale țării se confruntă cu astfel de probleme privind parcometrele nefuncționale.

FOTO: Facebook – Nicu Moxu

3 comments

  1. Pe bune ?
    https://www.facebook.com/politistiiauumor.ro/posts/2392800347506427

    Gen asa, minciuna pe fata … si voi vreti sa va citeasca oamenii ? Cand scrieti doar de dragul de a publica articole ?

  2. Articol de doi bani , s-a întâmplat în altă localitate , oricum presa bistrițeană e o nulitate , mergeți și munciți ceva că deja scrieți numai prostii

  3. Poza e facuta in Satu Mare. Nu are nici o legatura cu Politia Locala Bistrita!!!!!

error: Content is protected !!