O femeie și fiicele minore ale acesteia au furat peste 6.000 de euro dintr-o locuință de pe raza localității Livezile

 

O femeie a fost arestată preventiv, după ce ar fi sustras o sumă de bani, dintr-o locuință. Prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate. 

”Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, în colaborare cu polițiștii specializați în investigații criminale au efectuat activități specifice pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului într-un caz de furt, comis la data de 24 martie”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă.

Astfel, ca urmare a cercetărilor efectuate, la data de 5 aprilie, polițiștii au identificat o femeie de 33 de ani, din Recea Cristur, județul Cluj, bănuită că, împreună cu fiicele ei minore, de 11 și 12 ani, ar fi sustras suma de 6.600 de euro, din locuința unei femei din localitatea Livezile. Polițiștii au reușit să recupereze suma de 6.000 de euro, bani care au fost restituiți păgubitei.

”Femeia în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentată instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cele două minore au fost au fost internate în centrul de primire în regim de urgență Bistrița din cadrul DGASPC Bistrița-Năsăud”, mai arată IPJ B-N.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale.

error: Content is protected !!