Un accident rutier soldat cu două victime a avut loc marți dimineața pe Drumul Național 17D, între localitățile Feldru și Ilva Mică.
La fața locului au intervenit polițiștii rutieri din Năsăud. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că ”un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Năsăud, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo în care se aflau două persoane”.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor două persoane din atelaj, un bărbat de 65 de ani și o femeie de 61 de ani, ambii din Feldru.
La locul accidentului au intervenit și două echipaje medicale și un echipaj de pompieri.
Conducătorul auto și cel al atelajului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă.