Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud organizează o nouă ediție a Expo Bistrița Toamna Aurie 2020. Deja tradiționalul târg de toamnă are loc în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2020, în centrul municipiului Bistrița.
La expoziție sunt așteptate să participe atât firme bistrițene, cât și companii din Cluj, Maramureș, Bihor, Mureș, Sibiu, Alba-Iulia, Timiș, Satu-Mare, Harghita, Botoșani și Iași. Producătorii prezenți la eveniment vor oferi o gamă largă de produse, de la îmbrăcăminte, încălțăminte, produse naturiste, bijuterii, până la plante ornamentale sau produse tradiționale. Astfel, timp de 5 zile, expozanți din toată țara vor oferi vizitatorilor produse la prețuri de producător, fiind pregătite și oferte speciale.
”Standurile aflate exclusiv în perimetrul zonei pietonale vor începe de mâine, 30 septembrie, de la ora 12.00, să își expună produsele, cu respectarea normelor de protecție în vigoare și își așteaptă clienții până duminică, 4 octombrie să le viziteze și să achiziționeze produsele de vânzare”, spun organizatorii târgului.
Programul de vizitare este următorul:
- Miercuri – deschiderea evenimentului, începând cu ora 12:00, cu program de vizitare până în jurul orei 19:00;
- Joi, Vineri, Sâmbătă – între orele 10.00 – 19.00;
- Duminică- între orele 10.00 – 14.00.