Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o nouă atenționare cod galben de ploi care vizează mai multe județe din țară, inclusiv Bistrița-Năsăud.
Astfel, potrivit prognozei, în intervalul 15 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 23:00, ”local în Moldova, jumătatea vestică a Munteniei, estul Transilvaniei, zona Carpaților Orientali și local în Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, 40 l/mp. Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80…90 km/h”.
ANM mai notează că astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni. Vremea se va menţine în general instabilă până la sfârşitul săptămânii.
De asemenea, în intervalul 15 iunie, ora 12:00 – 16 iunie, ora 23:00, mai multe județe din țară se vor afla sub avertizare meteo cod portocaliu de ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului.
”În Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și cea mai mare parte a Moldovei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 25…35 l/mp și pe spații mici 50…60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăși 70…90 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h şi vor fi vijelii”, arată ANM.