Părinții din Bistrița-Năsăud ai căror copilași suferă de malformații cardiace ar putea primi un ajutor de la o echipă medicală din Statele Unite ale Americii care va realiza evaluări și chiar operații.
Echipa chirurgului pediatru Rodrigo Soto, împreună cu medici români de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, operează cazuri dificile prin proceduri de ultimă generaţie. Într-un videoclip publicat pe pagina de facebook a Ambasadei SUA la București, chirurgul pediatru Rodrigo Soto vorbește despre misiunea echipei americane în România.
La cabinetele medicilor de familie și a medicilor pediatri a sosit o adresă venită de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, unde se realizează aceste intervenții.
Unitatea medicală anunță că ”se va organiza un program de tratament chirurgical și intervențional pentru malformații cardiace congenitale în colaborare cu o echipă medicală din Statele Unite ale Americii”. Managerul spitalului, dr. Felix Negoițescu, precizează că medicii pot trimite pacienți nu doar pentru operații, ci și pentru evaluări. Astfel, copiii cu vârste între două luni şi 17 ani, care suferă de afecţiuni sau malformaţii cardiace ar putea primi o șansă la o viață normală.
Până acum, 18 copii cu diverse afecţiuni sau malformaţii cardiace au beneficiat de operaţii şi îngrijire din partea echipei de specialişti americani şi români. Echipa din SUA a fost prezentă în România chiar zilele trecute, când a participat la o misiune organizată în cadrul unui program susținut de organizațiile Rotary România și Rotary International, intitulat ”Gift of Life International”.
Specialiștii americani vor mai veni în țara noastră, urmând ca în perioada 23 – 25 noiembrie să fie organizată o altă acțiune cu participare internațională, în cadrul căreia vor fi evaluați și selectați pacienți cu malformații cardiace congenitale care vor putea beneficia de tratament chirurgical cu ocazia misiunilor următoare.
Părinții din Bistrița-Năsăud care se confruntă cu astfel de probleme pot solicita medicilor în evidența cărora se află copiii să îi programeze măcar pentru o evaluare. Programările se pot face la numărul de telefon: 0753.301.108, între orele 9:00-15:30, de luni până vineri.
Medicii vor analiza fiecare dosar urmând ca selecția pacienților eligibili să fie făcută în perioada 23.11.2017-25.11.2017.
La începutul anului viitor, echipa din Statele Unite ale Americii va reveni în România pentru a oferi o șansă la o viață normală și altor copilași cu malformații cardiace congenitale.