O singură elevă din Bistrița-Năsăud susține Evaluarea Naţională în cadrul etapei speciale

La nivel național, la etapa specială a examenului de Evaluare Naţională s-au înscris 216 absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care unul din Bistrița-Năsăud, conform unei situaţii a Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

”În judeţul Bistriţa-Năsăud o elevă va susţine examenul care începe luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 30 iunie, se desfăşoară proba la Matematică, iar miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă”, a precizat Monica Buboly, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Primele rezultate se vor afişa joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele obţinute de elevi în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.

Contestaţiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video şi sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenţie şi protecţie stabilite în contextul pandemiei COVID-19.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 29 iunie – 2 iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 3 iulie, între orele 8:00 -14:00.

Media generală obţinută în urma susţinerii Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de şcolarizare aprobată, pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!