O tânără din localitatea Mijlocenii Bârgăului s-a ales cu dosar penal și este cercetată de oamenii legii pentru că ar fi lăsat un minor să îi conducă mașina.
”La data de 20 noiembrie, în jurul orei 02.20, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru control un autoturism, iar la volan au identificat un tânăr de 17 ani care nu deținea permis de conducere. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat pentru a-l conduce de către proprietara acestuia, o tânără de 19 ani, din Mijlocenii Bârgăului”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea vehiculului unei persoane care nu deține permis de conducere.
Oamenii legii atrag atenția că, potrivit legislației în vigoare, ”persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu deține permis, are permisul retras, anulat sau suspendat, ori se afla sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.