Operatorul de salubrizare Supercom, sancționat de Poliția Locală cu amenzi de aproape 30.000 de lei

Principalul operator de salubrizare din municipiul Bistrița, compania Supercom, se va alege cu sancțiuni totale de aproape 30.000 de lei pentru că ”nu își face treaba bine”, spune viceprimarul Cristian Niculae. 

În urmă cu trei săptămâni, reprezentanții Primăriei Bistrița au solicitat companiei Supercom să ia măsuri concrete pentru îmbunătățirea activității de colectare a deșeurilor de pe raza municipiului, o astfel de măsură impusă de administrația locală fiind aceea de a curăța platformele de colectare a deșeurilor menajere și reciclabile. Însă, viceprimarul Cristian Niculae spune că operatorul nu s-a conformat solicitărilor decât într-o mică măsură, motiv pentru care se trece la aplicarea unor sancțiuni.

Am verificat din nou, în prezența celor de la Supercom în peste 20 de puncte de colectare, modul de implementare a acestor măsuri trasate de mine precum și modul în care-și îndeplinesc obligațiile contractuale. Din păcate, am observat doar o mică îmbunătățire în decursul celor trei săptămâni în activitatea lor, dar nesatisfăcătoare, comparativ cu așteptările cetățenilor”, a declarat Cristian Niculae.

Prin urmare, viceprimarul a cerut Poliției Locale să sancționeze compania Supercom cu amendă de 25.000 lei pentru necurățarea platformelor de colectare și cu încă 4.500 lei pentru faptul că în câteva locuri din oraș au fost identificate coșuri stradale negolite de câteva zile.

”Dacă la cererea mea de înlocuire a containerelor negre supraterane de deșeuri menajere deteriorate, au răspuns pozitiv și în câteva zile vin cele 100 de containere, nu pot să zic că nu au mai avut sincope în respectarea programului de ridicare a deșeurilor”, a mai adăugat Niculae.

În plus, reprezentanții Primăriei Bistrița mai adaugă că și în viitor vor verifica periodic activitatea Supercom pe raza municipiului pentru a se asigura că aceștia respectă obligațiile contractuale.

2 comments

  1. Omoara bieti caini si ii arunca peste gard.
    Deși primesc ajutoare in medicamente, custi, mancare sunt chinuiti si ii omoara fara mila.Dupa gard sunt multi caini morti.
    Sa verifice cineva competent.

  2. Balan Marius- presedinte PV. Bistrita

    Sa faca bine Politia Locala sa mearga chiar in curtea Primariei la imobilul unde sunt cazati cainii comunitari. Acolo pe malul apei pe sute de mp, te infiori ce vezi. Fereasca SFANTU ce se gaseste acolo, si asta de ani de zile !

error: Content is protected !!