La conferința de presă susținută astăzi la Prefectura Bistrița-Năsăud au fost chemați membrii Comisariatului Județean pentru Situații de Urgență, din care fac parte directorii instituțiilor deconcentrate și conducătorii autorităților locale și județene. După prezentarea raportului final cu privire la pagubele furtunii de ieri, reprezentanții instituțiilor au răspuns întrebărilor adresate de jurnaliști.
Niciun coperiș NU deține autrizație de construcție! Managerul orașului, George Avram se eschivează: „situația e moștenită și NU avem cum interveni pentru că blocurile sunt proprietate personală!”
Managerul orașului Gerge Avram susține că niciun acoperiș din cele afectate de furtuna de ieri NU deține autorizație pentru construcție. Cu toate că Primăria Bistrița deține pârghii de control în acest sens, deocamdată NU s-a luat nici măsură pentru remedierea situației, respectiv amendarea asociației de locatari sau intrara în legalitate construcției. Avram s-a eschivat și a declarat că NU se poate interveni la blocuri, deoarece este vorba de proprietate publică.
” Sunt moștenite… sunt blocuri proprietate personală și NU poți interveni pe proprietatea cuiva cum vrei cum am intervenit acuma, fiind situație de urgență. Stătea acoperișul să cadă, am dat jos, am protejat zona, asta am putut face și noi. Sunt blocuri care NU au nicun document, efectiv și-au făcut acoperișul cum au vrut, dinainte să fiu eu viceprimar”a declarat George Avram.
Aparatul din Primăria Bistrița, fără PUTINȚĂ la acoperișurile construite ilegal! Discret, Radu Moldovan a DIRIJAT scandalul către administrația locală!
George Avram a fost viceprimar al Bistriței timp de 8 ani, după care a fost NUMIT manager al orașului și acum are un salariu BRUT de 11.500 de lei. La conferința de presă, Avram a ținut locul primarului Ovidiu Crețu, care se află în delegație.
Radu Moldovan a fost cel care a indicat cu degetul către George Avram ca exponent al administrației locale și astfel președintele Consiliului Județean a dirijat discret tirul de întrebări către acesta.
Primăria Bistrița are în subordine Disciplina în Construcții, Biroul Urbanism, Poliția Locală, iar în paralel funcționează Inspectoratul de Stat în Construcții, entități responsabile cu autorizarea, verificarea și amendarea lucrărilor în domeniul construcțiilor. Cu toate astea, în Bistrița sunt foarte multe blocuri care au acoperișurile construite fără autorizație și cu elemente de structură care se pot desprinde și pun în pericol viața cetățenilor, cum a fost cazul în urma furtunii de ieri.
Citiți și:
O sa i se infunde pt ca deja exagereaza
Ce smecher e cest om si nu e nimeni din PSD care sa-l puna la punct