Premierul Ludovic Orban a avertizat că riscul apariției unui nou val epidemic este ”foarte mare” dacă Parlamentul va respinge prelungirea stării de alertă.
„Eu am convingerea că reprezentanţii cetăţenilor din Parlamentul României vor mai reflecta. Decizia de prelungire a stării de alertă nu este o decizie politică, este o decizie care trebuie luată în baza unor considerente care ţin de sănătatea publică în România. Solicitarea de prelungire a stării de alertă este fundamentată de specialişti, de medici, (…) epidemiologi, de specialişti în sănătate publică, pentru că starea de alertă permite autorităţilor, atât centrale, cât şi locale, să impună respectarea unui set de reguli care nu au alt obiectiv decât protejarea sănătăţii şi a vieţii oamenilor”, a declarat premierul Ludovic Orban.
Prim-ministrul a mai precizat că, din punctul de vedere al Guvernului, prelungirea stării de alertă este o necesitate, este indispensabilă pentru a putea asigura respectarea măsurilor, în caz contrar, autoritățile nu vor avea pârghiile necesare pentru a lua măsurile care s-ar impune.
”Dacă Parlamentul va respinge starea de alertă, riscul unui nou val epidemic este foarte mare, pentru că autorităţile vor fi lipsite de instrumentele, de pârghiile legale, constituţionale de care au nevoie pentru a putea asigura respectarea regulilor „, a mai adăugat Ludovic Orban,
Motto:
„În fața unei boli ești precaut sau ești prost, una din două!”
(Klaus Iohannis)_
Prelungirea stării de alertă după 15 iunie este necesară. Pericolul reprezentat de COVID-19, nu a trecut. Atâta timp cât, din păcate, se inregistrează zilnic noi cazuri de inbolnăvire nu poate fi vorba de relaxare totală ca după fosta epidemie. Virusul este încă prezent în comunitate. Prin urmare, se impune prelungirea stării de alertă pentru ca Guvernul să aibă pârghiile necesare să ia măsurile atunci când acestea se impun. Parlamentarii PSD trebuie să dea dovadă de responsabilitate pentru a demonstra că in fata bolii COVID-19 sunt precauti si nu prosti.