PAMFLET: Pinocchio e șef la județ!

c0

Radu, iar ne iei de proști
Cu minciuni tu ne împroști
De bun-simț n-ai auzit
Ești întâiul la fălit…
Ne faci drumuri, poduri zici
Dai din coate când tai panglici!
Du-te Radu-n zarea mare
Pălăria e cam mare.

Patru ani s-apropie-ndat’
Un mandat ni l-ai furat
Și mai vrei vreo patru ani
Ca să te îngropi în bani.
Din apartament la bloc
Ai palatul cât un grof
Ai mașini și secretară
Doar lingăii te-nconjoară.

Drumuri tu ai prospectat
Dar de fapt doar ai mimat
Stăm și plângem cu amar
Județu-i falimentar…
„Vreți proiecte?Și eu vreau!
Un mandat dacă mai iau
O să fac din ăst județ
Meleag mândru și măreț!”

Lumea s-a cam săturat
De atâta panglicat!
Ai și tu proiect măreț
Semnul nostru de județ.
Restu’ le-ai cam moștenit
Pe babe le-ai păcălit
Că ești bun și dregi și faci
Dar tu numai te prefaci…

Asfaltezi la întâmplare
Și ne duci în înșelare
Dai impresia că-i de bine
Lumea să se-ncreadă-n tine!
Poporul de se răzbună
Ieși și strigi de la tribună
„Dragii mei scumpi cetățeni
N-au fost bani europeni!”

Ai ajuns șef la județ
Înveți să conduci din mers!
Afon în administrație
Specialist în figurație…
Să fii primu’ din județ
Toți plătit-am mare preț…
Nasul îți va crește mare!
Pentru funcții n-ai chemare!

„Băieții”-au schimbat macazul
Ne-a lovit în plin necazul
Au jucat o carte mare
Dar tu ești făr’ de valoare.
Ce a fost mai bun, tu strici
Ai pleiadă de-agarici…
Au ajuns să ne conducă
Ei , care NU-s buni de tufă…

Măi Răducu fii bărbat
Fă-ți bagajul de plimbat
Drumuri canci, proiecte nu-s
Păcălici pe funcții-ai pus.
“Fă, Doino”, tu fă ca el!
Ia-i pe Dani și Săndel!
Bocceluța-n băț s-aveți
Dați la alții castraveți!

Drumul către Năsăud
Nu-l mai faci, parcă te-aud
Cum strigai în gura mare
„Județul vrea o schimbare!
Ponta mă va face mare!”
Primu-ai fost la sugrumare!
În alegeri ai pierdut
Iar pe Ponta l-ai vândut.

Cum să scapi te-ai întrebat…
Iute gașca ai schimbat.
Ca la Geoană ai făcut
Și de Dragnea ți-a plăcut.
Dar cuțitele se ascut
Te-or trimite la păscut
Și „băieții” te-or lăsa
Din brațe te vor scăpa.

Că ești cameleon versat
Specialist la înjunghiat.
De oftică să nu-ți facă
Un dosar și să te facă
Să plângi mâine cu amar
Să guști și tu din pahar.
Cum gustat-au alți, pe rând
Care azi te au în gând…

One comment

  1. Nici o diferen ță între cei înfipți la putere .Toți mint,fură,înșeală ,un om cinstit nu ar supraviețui între ei.

error: Content is protected !!