Primăria Bistrița intenționează să mai amenajeze încă trei grupe de creșă anul acesta, încercând să onoreze în acest fel toate solicitările venite din partea părinților.
”Până la finalul acestui an, vom încerca să identificăm soluţii pentru a înfiinţa încă două-trei grupe de creşă. Ştiu că mai există aproximativ 80 de solicitări pentru locuri în creşe. Încercăm să le onorăm pe toate. Facem tot ceea ce depinde de noi pentru acest lucru”, a declarat primarul Bistriţei, Ioan Turc, într-o conferință de presă.
Totodată, edilul Bistriței a reamintit că, în viitor, din fonduri guvernamentale alocate prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cartierul Subcetate va fi construită o creşă.
”Aici ne aflăm deja într-un stadiu avansat, de obţinere a avizelor. Guvernul României va finanţa această creşă, dar Primăria municipiului Bistriţa îşi asumă cheltuieli corelative. Și aici mă refer la partea de utilităţi, sistematizare pe verticală și altele”, a completat Ioan Turc.
Reamintim că, la începutul acestei luni, Primăria Bistrița a inaugurat o nouă creșă în municipiu, pe strada Aleea Basmului. În noua creșă au fost amenajate două grupe cu un număr total de 40 locuri. Prin înființarea acestei creșe, numărul total al locurilor pentru copii s-a modificat la 300 de locuri, respectiv 15 grupe de copii cu 20 locuri/grupă.