Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bistrița-Năsăud, a încheiat, în cursul anului 2025, contracte de colaborare cu 30 de primării din județ. Scopul acestor parteneriate este de a implementa un mecanism eficient de sprijin pentru persoanele beneficiare de venit minim de incluziune (VMI), în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2016.
Demersul urmărește creșterea gradului de ocupare în rândul persoanelor aflate în risc de excluziune socială, printr-o colaborare directă între AJOFM, AJPIS, serviciile publice de asistență socială și beneficiarii de venit minim de incluziune.
Începând din luna septembrie și până în prezent, AJOFM Bistrița-Năsăud a organizat nouă întâlniri tematice cu beneficiarii de venit minim de incluziune, desfășurate la sediile primăriilor partenere. La aceste întâlniri au participat directorul executiv al instituției, Angela Koos, consilierii în mediere și orientare profesională, precum și reprezentanți ai serviciilor publice de asistență socială.
În cadrul acțiunilor, beneficiarii au fost informați despre drepturile și obligațiile prevăzute de lege, despre condițiile necesare menținerii venitului minim de incluziune, precum și despre situațiile care pot duce la suspendarea sau încetarea acestuia. Totodată, consilierii AJOFM au oferit recomandări privind comportamentul adecvat în relația cu angajatorii, pregătirea pentru interviuri și importanța implicării active în căutarea unui loc de muncă.
”Prin aceste întâlniri, ne propunem să aducem mai aproape de oameni serviciile AJOFM, să le explicăm clar că venitul minim de incluziune nu este un scop în sine, ci un sprijin temporar menit să faciliteze reintegrarea lor pe piața muncii. Este esențial ca beneficiarii VMI să înțeleagă importanța participării active la programele de ocupare și să manifeste o atitudine responsabilă față de obligațiile care le revin”, au subliniat reprezentanții instituției.
Acțiunile vor continua în perioada următoare, AJOFM BN propunându-și extinderea colaborării cu toate primăriile din județ pentru a crea un cadru unitar de sprijin personalizat, adaptat nevoilor fiecărui beneficiar.
Instituția adresează, totodată, un apel angajatorilor din județ să se implice în integrarea pe piața muncii a persoanelor aflate în dificultate, prin oferirea de locuri de muncă adaptate nivelului de educație și competențelor acestora.
”Acest parteneriatul este un exemplu de colaborare eficientă între instituțiile publice, cu efecte directe asupra comunității și pieței muncii din județ”, mai transmit reprezentanții AJOFM Bistrița-Năsăud.