Partidul Social Democrat îşi alege, sâmbătă, noua conducere

Social democraţii se reunesc sâmbătă într-un Congres ordinar, pentru a-şi alege noua conducere. Premierul Marcel Ciolacu este singurul intrat în cursa pentru un nou mandat la şefia partidului.

Consiliul Politic Naţional al PSD a stabilit vineri detaliile organizatorice ale Congresului şi a aprobat moţiunea cu care va candida Marcel Ciolacu pentru un nou mandat de preşedinte.

Într-o postare pe pagina de Facebook a PSD, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat că, pentru prima dată în istoria partidului, votul la Congres va fi online.

”Sâmbătă, 24 august 2024, PSD o să își aleagă viitoarea conducere şi va desemna candidatul la funcţia de preşedinte. Pentru prima dată în istoria partidului nostru, votul va fi unul online, numărătoarea votului va fi una electronică, iar rezultatul votului îl vom afla în câteva zeci de minute, nu în câteva ore, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 34 de ani”, a precizat Bogdan Ivan.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat săptămâna aceasta că a luat decizia de a candida la funcţia de preşedinte al României. La Congresul de sâmbătă, acesta va prezenta ”Planul pentru România”.

”Am decis să îmi depun candidatura la Preşedinţia României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii mei din partid. La Congresul de sâmbătă voi veni în faţa românilor cu Planul meu pentru România şi le voi cere colegilor mei sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale”, preciza Marcel Ciolacu într-o postare video pe Facebook.

Liderul PSD a afirmat că se simte pregătit să-şi asume responsabilitatea de a fi preşedintele tuturor românilor, astfel că la Congresul de sâmbătă le va cere colegilor săi sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din acest an.

Nu m-am dat niciodată înapoi de la lucrurile grele. Am preluat preşedinţia PSD într-un moment foarte dificil şi, împreună cu colegii mei, am reuşit să recâştigăm încrederea oamenilor. Am acceptat răspunderea de a fi prim-ministru într-unul dintre cele mai complicate momente din istoria recentă. Şi am reuşit, alături de colegii mei din Guvern, să punem lucrurile în ordine. Sunt pregătit să-mi asum acum responsabilitatea de a fi preşedintele tuturor românilor. Am credinţa că pot contribui la viitorul ţării mele – un viitor în siguranţă şi bunăstare. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a mai transmis Marcel Ciolacu în mesajul în care și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale.

Zeci de social democrați din Bistrița-Năsăud, în frunte cu președintele organizației județene, Emil Radu Moldovan, participă la Congresul PSD din 24 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!