†ANDREI
Din harul lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Cucernicului Cler,
Cuviosului Cin monahal şi dreptmăritorilor creştini, urarea ca Domnul Hristos să vă ducă în Raiul Învierii şi de la noi sfântă îmbrăţişare.

Icoana, fereastră înspre Raiul Învierii!

După acestea m-am uitat şi iată o uşă era deschisă în cer (Apocalipsa 4, 1).

Iubiţi credincioşi,
Omul vremurilor noastre a devenit dependent de imagine. Obsesia imaginii l-a subjugat totalmente. Petrece ore întregi în faţa televizorului. Nu poate lăsa o zi să nu urmărească ştirile, diferite filme sau programe de divertisment. În acelaşi timp calculatorul, cu întrebuinţările lui folositoare sau mai puţin folositoare, i-a devenit tovarăș de toată ziua. Navigarea pe internet îl captivează în aşa măsură că nu mai are timp nici de comuniune cu cei din casă, nici de lectură, nici de sport, nici de plimbări în aer liber. Şi ca să-l poată avea peste tot apelează la un laptop sau la o tabletă. Mai nou telefoanele mobile performante, care au şi internet, îi oferă omului imagini, şi-l vezi butonând peste tot: pe stradă, în maşină, la masă, sau în alte multe împrejurări. Şi chiar dacă este în compania cuiva, el, de fapt, petrece într-o lume virtuală care-l subjugă. A devenit un pătimaş, rob imaginii, care poate fi bună sau rea.

Iubiţi fraţi şi surori,

Imaginea bună, în sensul absolut al cuvântului este icoana. Icoana este o fereastră înspre Raiul Invierii. „Icoana este Împărăţia lui Dumnezeu deschisă lumii, şi lumea îndreptată spre Împărăţia lui Dumnezeu”. Sfântul Ioan Teologul, intrând pe uşa cea deschisă în cer, l-a văzut pe Domnul Hristos cel înviat îmbrăcat în toată splendoarea Lui, Care i-a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului” (Apocalipsa 1, 17-18).

Icoanele Domnului Hristos, a Maicii Domnului şi a sfinţilor constituie locul unei prezenţe harice. Imaginile îi reprezintă aşa cum sunt în rai, îmbrăcaţi în slavă. Întruparea Mântuitorului, spune Sfântul Pavel, constituie temeiul zugrăvirii icoanelor: „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întîi născut decât toată faptura” (Coloseni 1,15). Anul acesta, fiind unul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti, precizăm ce a hotărât Sinodul VII ecumenic referitor la icoane: „Este permis şi chiar util şi bineplăcut lui Dumnezeu a face icoane religioase şi a le venera; dar această venerare să fie numai cinstire (προσκύνησις), iar nu adorare (λατρεία), căci aceasta se cuvine numai lui Dumnezeu; apoi cinstirea icoanelor este numai relativă, pentru că respectăm icoana numai pentru că ea reprezintă o persoană sfântă, pe Hristos.

Deci, cinstirea nu se adresează materiei icoanei şi astfel ea nu este idolatrie. În consecinţă este bineplăcută şi cinstirea icoanelor sfinţilor lui Hristos, ale Maicii Domnului, ale sfinţilor îngeri, ca şi a sfintelor moaşte şi a sfintei cruci”.

Noi nu putem concepe biserica, spaţiul sacru care ne transpune în Rai, fără icoane. Ar fi un spaţiu pustiu. De fapt, nu putem accepta nici casele noastre fără icoane care sunt, aşa cum spuneam, ferestre înspre Raiul Învierii. Zugrăvind icoanele nu încălcăm porunca a 2-a a Decalogului (Ieşire 20,4) pentru că Dumnezeu nu se contrazice pe Sine, iar El când îi porunceşte lui Moise să ridice Cortul Mărturiei, îi zice să facă „chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă” (Ieşire 26,1; 25, 18-20).

Sfântul Ioan Damaschin ne învaţă că „ne închinăm Sfinţilor ca unora ce sunt slăviţi de Dumnezeu, ca unora ce sunt făcuţi de Dumnezeu temători potrivnicilor şi binefăcători celor care se apropie de ei cu credinţă; nu ne închinăm lor ca unora care ar fi prin fire dumnezei şi binefăcători, ci ca unor servi şi slujitori ai lui Dumnezeu”3. Icoanele Sfinţilor care umplu biserica ne determină să ne simţim ca în cer. Părintele Boris Bobrinskoy, referindu-se la acest subiect zice că „tot timpul am vorbit despre icoană ca fereastră către Împărăţia cerurilor sau ca taină a Împărăţiei. A vorbi despre Împărăţia cerurilor înseamnă întotdeauna a vorbi despre această Împărăţie care este prezentă dar care, în acelaşi timp, va să vină, pe care o invocăm”.

Dreptmăritori creştini,

Aşa cum ne spune Tradiţia Bisericii, prima icoană a Domnului Hristos şi-a făcut-o El Însuşi, trimiţând-o lui Avgar, Regele Edesei, şi tămăduindu-l de lepră. Aşadar icoanele nu numai că sunt ferestre spre Raiul nemuririi, ci sunt şi făcătoare de minuni. Imprimându-şi chipul pe o mahramă, a realizat această icoană nefăcută de mână, pe care o sărbătorim la 16 august. La vecernia zilei respective îi zicem Mântuitorului: „ai închipuit icoana preacuratei feţei Tale şi ai trimis-o credinciosului Avgar care dorea să Te vadă pe Tine, Cel de heruvimi nevăzut după Dumnezeire. Ca, văzând noi chipul Tău, Cel ce Te-ai întrupat pentru noi şi ai pătimit de voie, să ne aprindem de dragostea Ta pe care ai revărsat-o spre noi pentru mila ta”.

Tot potrivit Tradiţiei Ortodoxe, Sfântul Evanghelist Luca a pictat, puţin după Cincizecime, primele trei icoane ale Maicii Domnului. Una aparţinea tipului numit „Milostiva”, alta de tipul „Odighitria”, iar a treia ar fi reprezentat-o pe Fecioara fără Prunc6. Multe icoane din lumea creştină, de la Athos şi din alte părţi, se revendică ca fiind pictate de Sfântul Luca. „Desigur nu se poate susţine că aceste icoane au fost pictate chiar de mâna evanghelistului; nimic din ce a pictat el nu ne-a parvenit. Însă icoanele numite «ale sfântului Luca» fac parte dintr-o tradiţie căreia el îi furnizează prototipurile, fiind pictate după reproduceri ale originalelor Sfântului Luca”.

Şi icoanele Maicii Domnului sunt ferestre spre Raiul Învierii, pentru că „Fecioara este prima făptură a genului uman care a atins deja, prin totala transfigurare a fiinţei sale, scopul rezervat oricărei creaturi. Ea a depăşit deja graniţa timpului şi a veşniciei şi se află încă de pe acum în Împărăţia a cărei restaurare este aşteptată de Biserică odată cu a doua venire a lui Hristos”8. Multe icoane ale Născătoarei de Dumnezeu sunt făcătoare de minuni, dacă ar fi să o pomenim pe cea de la Nicula, pe cele de la Athos şi multe altele.
Apoi ferestre înspre Rai sunt şi icoanele Sfinţilor. Sfântul Ioan Teologul ne spune, răpit fiind în Rai, că s-a uitat şi „iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic” (Apocalipsa 7, 9).

Iubiți credincioși,

Chiar dacă icoana poate avea şi o însemnătate istorică, estetică şi arheologică „ea nu este un ornament un tablou sau o reprezentare figurativă, ci comunicare vizuală a realităţii invizibile divine, manifestată în timp şi spaţiu. De aceea, contemplarea vizuală, ca şi mărturisirea orală sau mesajul scris, are aceeaşi valoare pentru primirea misterului lui Dumnezeu revelat în istoria omenirii”.
Sfântul Siluan Athonitul, trecând printr-o teribilă criză sufletească şi ajungând la ultima treaptă a deznădejdii, merge la biserică şi de-abia rosteşte rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase Miluieşte-mă!”, „că în dreapta uşilor împărăteşti în locul icoanei Mântuitorului Îl vede pe Hristos Cel viu. Întreaga sa fiinţă i se umple de lumina harului Sfântului Duh, în care recunoaşte pe Domnul. Privirea Sa blândă şi infinit de bună, iradiind iertare, pace şi bucurie, atrage irezistibil întreaga sa făptură”10. Aşadar icoana este locul unei prezenţe harice şi o fereastră spre Raiul Învierii.

Iubiţi fraţi şi surori,

Spuneam că omul contemporan a devenit rob imaginii. Dacă imaginea este bună lucrurile sunt în ordine. Dar, dacă imaginea este rea, păcătoasă sau indecentă? Atunci este o problemă. Pentru că prin imagine intră dracul în suflet. Or imaginile păcătoase pot fi oferite de televizor, de site-urile indecente de pe internet, de facebook. Şi în felul acesta imaginea păcătoasă devine o fereastră înspre iad.
Părintele Profesor Ilie Moldovan, de pioasă amintire, subliniază modul pervers în care lucrează imaginaţia, pe tărâm moral, la toată lumea, dar mai ales la tineri: „Pericolul cel mai de seamă pentru om constă, tocmai în modul în care acţionează imaginaţia lui pe tărâmul imoralităţii, întrucât aceasta pune stăpânire pe întreg interiorul lui. Iar după ce a căzut pradă acestei caracatiţe imaginative, nevoia lui de a-şi astâmpăra setea de reprezentări indecente, din cărţi şi reviste, desene şi fotografii, de la televiziune şi de pe internet, de pe stradă şi de la discotecă, devine tot mai imperioasă. În cultura contemporană, se pare că totul lucrează asupra imaginaţiei…”. Urmarea? „Imaginaţia devine o adevărată sursă de otravă, de nelinişte şi de dezorientare”.

Această patimă a dependenței de imagine, ca orice altă patimă, crește gradual și poate ajunge să te distrugă sufletește, iar dacă provoacă păcate trupești, îți distruge și sănătatea. Pentru a ne fi sugestiv modul în care patima îl poate distruge pe om vă relatez o povestire. Un om şi-a cumpărat un răsad de plantă carnivoră. L-a plantat într-un ghiveci şi se distra hrănindu-şi planta cu mici insecte. Planta creştea şi avea frunze grase şi frumoase. Când îi aducea musculiţe deschidea cupa şi le devora. Încet, încet, a crescut şi nu mai încăpea în ghiveci. A mutat-o într-un recipient mare. Nu se mai mulţumea cu insecte şi a început să-i aducă mamifere, şoareci şi şobolani. A crescut atât de mare încât omul nu mai ajungea la cupa florii şi avea nevoie de scară. Într-o zi, obosit de solicitările pe care i le făcea planta, s-a urcat pe scară cu un hoit de animal şi punându-l în cupa florii şi-a scăpat şi corpul. Planta pe loc l-a înhăţat şi pe el şi l-a devorat. Aceasta este patima. Începe cu lucruri mici şi sfârşeşte prin a te distruge.

Sunt şi oameni de ştiinţă care trag semnalul de alarmă şi ne spun că vizionarea excesivă a televizorului şi a internetului „constituie un important factor în intensificarea stării de nervozitate şi agitație mentală, în slăbirea capacităţii de concentrare, în scăderea memoriei, în apariţia stării de pasivitate, şi a plictiselii, a depresiilor, a anxietății și tulburărilor de personalitate”13. Ce să mai zicem de urmările de natură morală? Imaginile păcătoase sunt o fereastră înspre iadul morții!

Iubiți credincioși,

Prin cele relatate n-avem intenția să diabolizăm televizorul sau internetul, pentru că la televizor sunt și emisiuni bune, iar de pe internet putem afla și lucruri folositoare. Dorim un singur lucru: să fim cu discernământ, să nu ne robească imaginea, mai ales imaginea păcătoasă.

Icoana, ca fereastră înspre Raiul Învierii, dă sufletului posibilitatea de a intra în legătură cu Împărăția lui Dumnezeu. Imaginea păcătoasă, ca fereastră spre iadul morții veșnice, ne pângărește și ne distruge spiritual. De aceea am încercat în Postul Mare să ne curățim, să ne spovedim, să ne eliberăm de patimi, ca acum, la Paști, să-L vedem pe Domnul Hristos îmbrăcat în toată splendoarea Lui. În slujba Învierii subliniem acest lucru: „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii. Și, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!”.
Folosindu-ne de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, vă urăm să vă bucurați „de acest praznic frumos și luminat”15, să petreceți sărbătorile cu liniște deplină, și-L rugăm pe Dumnezeu să dea pace și armonie în întreaga lume.
Hristos a înviat! vă zice

†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului