Patru persoane care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu au fost depistate și sancționate de polițiști, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. Totodată, li s-a atras atenția cu privire la riscurile la care îi expun pe cei cu care intră în contact.
”În perioada 31 decembrie 2020 – 1 ianuarie 2021, în cadrul verificărilor persoanelor plasate în carantină la domiciliu, polițiștii au sancționat contravențional patru persoane care nu fost găsite la domiciliu, deși erau plasate în carantină. Cei patru au fost sancționați conform Legii 55/2020, cuantumul total al sancțiunilor fiind de 4.000 de lei. În toate cazurile a fost informat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud, iar polițiștii le-au atras atenția celor în cauză cu privire la riscurile la care îi expun pe cei cu care intră în contact”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.
De asemenea, în același interval, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020.
Astfel, în perioada 31 decembrie 2020 – 1 ianuarie 2021, au fost verificate 135 de societăți comerciale și aproape 3.000 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor. De asemenea, au fost oprite pentru control 168 de autovehicule, iar conducătorilor auto li s-au reamintit restricțiile de circulație din intervalul 23.00-05.00, precum și obligațiile prevăzute de Legea 55/2020.
Pentru neregulile constatate în ultimele 48 de ore, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 144 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.250 de lei. Din totalul acestora, 70 de sancțiuni, în valoare de 17.750 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00. Celelalte sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind carantina și nepurtarea măștii de protecție.