Pe Dealul Budacului și în Slătinița se vor amenaja piste pentru cicliști. ”Oamenii nu trebuie să se teamă de aceste piste”

Primăria Bistrița va amenaja piste pentru cicliști pe Dealul Budacului și în localitatea Slătinița, finanțarea pentru aceste investiții fiind asigurată prin intermediul PNRR. 

Prezent într-o emisiune de la postul de radio Bistrița FM, primarul Ioan Turc a vorbit despre cele două investiții.

Am semnat contractul pentru realizarea de piste pentru cicliști în localitatea componentă Slătinița, către Slătinița și în interiorul localității pe o distanță de 5 km, discutăm despre DJ 172B, în valoare de aproape 6 milioane de lei cu TVA. De asemenea, am mai semnat un contract pentru realizarea de piste de cicliști pe Dealul Budacului, pe o distanță de circa 4 km, pe DJ 173C, în valoare de 4,3 milioane lei”, a precizat Ioan Turc.

Primarul a completat: ”Oamenii nu trebuie să se teamă de aceste piste pentru cicliști. Știu că s-a creat în Bistrița un fel de respingere din partea unei părți a cetățenilor față de pistele de cicliști și pe bună dreptate. Știu că pe anumite străzi și în anumite zone aceste piste încurcă poate lucrurile. În absența unor parcări, a unei oferte de noi locuri de parcare, aceste piste încurcă. S-a îngustat partea carosabilă, se elimină locuri de parcare. Eu am semnat la București un contract pentru Bistrița – Slătinița și pentru zona Dealul Budacului pentru că acest lucru creează un avantaj celor care doresc să folosească bicicleta ca și mijloc de locomoție. Nu aș fi semnat contracte care să aducă un plus de deficit mobilității în Bistrița. Pe același considerent, apreciez că realizarea unor piste pe Dealul Jelnei, dacă măsurătorile vor permite acest lucru, este de asemenea un lucru dezirabil. Pistele pentru cicliști în sine sunt foarte bune. Eu sunt pentru această modalitate de deplasare care este utilizată de un număr din ce în ce mai mare de oameni din toată lumea și din toate marile capitale și orașe. Însă nu sunt de acord ca aceste piste să perturbe dincolo de linia roșie traficul sau să agraveze deficitul de locuri de parcare”, a mai spus primarul.

Infrastructura destinată deplasărilor cu bicicleta este în curs de dezvoltare la nivelul municipiului Bistrița, un amplu proiect de amenajare a unei rețele de piste de biciclete și a unui sistem de bike-sharing fiind în implementare. La finalizarea acestuia, în Bistrița va exista o rețea de circa 26 de km de piste de bicicliști, amenajate pe 28 de străzi din municipiu, respectiv 7 stații de bike-sharing din cadrul cărora se vor putea închiria un total de 175 de biciclete (10 dintre acestea vor fi electrice).

error: Content is protected !!