Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au efectuat, joi, trei percheziții în județele Bistrița-Năsăud și Cluj, la persoane bănuite de contrabandă cu tutun și alcool. Un bărbat a fost reținut în urma acestor acțiuni ale Poliției.
”În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și IGPR, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean au pus în aplicare alte 3 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 2 în Bistrița-Năsăud și una în județul Cluj. Activitățile au fost desfășurate pentru probarea activității infracționale a unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri. La perchezițiile efectuate ieri, 29 mai, au fost descoperite și indisponibilizate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, precum și cantitatea de 91 de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, despre care există suspiciuni rezonabile că a fost sustras controlului vamal și că provine din acte de contrabandă”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Tot ieri, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere pe numele unui bărbat de 56 de ani, din Petru-Rareș. Acesta a fost condus la sediul IPJ Bistrița-Năsăud pentru audieri, fiind ulterior reținut. În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Poliția orașului Beclean. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Biroul de Analiză a Informațiilor Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările pentru documentarea faptelor și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.