Cele patru persoane diagnosticate cu COVID-19 care, în baza deciziei Curții Constituționale a României, au refuzat internarea în momentul în care au primit rezultatele pozitive, s-au internat în cele din urmă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a anunțat vineri prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.
”De bună voie și nesilite de nimeni, persoanele care au refuzat internarea s-au internat până la urmă în Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Au venit și s-au internat. Cred că cel mai bun lucru este că persoanele respective au conștientizat că totuși trebuie să se interneze, pentru că pot fi ținute sub observație, mai ales în situația în care, ferească Dumnezeu, starea lor s-ar agrava. Într-o astfel de situație pot interveni cei din linia întâi, adică medicii. Lucrurile se întâmplă altfel într-un spital decât acasă. La spital pot fi sub observație permanentă”, a declarat Stelian Dolha într-un interviu acordat PRO BN TV.
Prefectul județului Bistrița-Năsăud a mai precizat că așteaptă ca Parlamentul să adopte proiectul de lege cu privire la instituirea unor măsuri de sănătate publică în situații de risc epidemiologic și biologic, pentru ca autoritățile să aibă din nou pârghii pentru a putea interveni.
”Aștept ca proiectul de lege să treacă de Parlament pentru că trebuie să îl putem și aplica. Probabil o să aflăm mâine ce o să se întâmple după ce starea de alertă se oprește. Ultima zi e data de 17 iulie. Vedem dacă se mai continuă sau ce se întâmplă, pentru că noi trebuie să ne pregătim pentru următoarea perioadă”, a declarat prefectul Stelian Dolha.
Sursa citată a completat că, în opinia sa, se impune o continuare a stării de alertă.
”Uitându-mă la numărul de cazuri din județul Bistrița-Năsăud și din plan național, cred că s-ar impune o continuare a stării de alertă. E deja clar de ce”, a mai spus Stelian Dolha.
Prefectul județului Bistrița-Năsăud a făcut din nou apel la cetățeni să respecte în continuare măsurile minime de protecție sanitară și distanțare socială.
”Încă suntem în pandemie, încă nu am scăpat de ea! Situația e critică și poate e mai critică decât acum o lună de zile. Uitându-mă la numărul de cazuri, e mai critică”, a mai adăugat Stelian Dolha.