Peste 11 milioane de lei pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în comunele Bistrița Bârgăului, Josenii Bârgăului și Livezile

Un nou contract care vizează execuția lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare în trei comune din Bistrița-Năsăud a fost semnat de operatorul de apă Aquabis SA, a anunțat, joi, Consiliul Județean. Cele trei comune care vor beneficia de astfel de lucrări sunt Bistrița Bârgăului, Josenii Bârgăului și Livezile.

Valoarea contractului este de circa 11,3 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată în proporție de circa 80% din fonduri europene, diferența fiind asigurată de la bugetul de stat și bugetul local.

Perioada de realizare a contractului este de 12 luni, licitația fiind câștigată de asocierea VIACOM MUS GRUP S.R.L. – DAROCONSTRUCT S.R.L.

Potrivit Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, după emiterea ordinului de începere a lucrărilor, se vor realiza următoarele investiții:

UAT BISTRIȚA-BÂRGĂULUI:

  • extindere rețea de distribuție apă potabilă (6.381 m);
  • vor fi branșate la rețeaua de apă potabilă un număr de 119 gospodării;
  • se vor realiza 3 stații de pompare de apă potabilă pentru asigurarea debitului și presiunii în rețeaua de distribuție a localității Bistrița-Bârgăului;

UAT JOSENII BÂRGĂULUI:

  • extindere rețea de distribuție apă potabilă (1.937 m):
    • în loc. Josenii Bârgăului pe 2 străzi (350 m)
    • în loc. Mijlocenii Bârgăului pe 6 străzi (1.587 m);
  • vor fi branșate la rețeaua de apă potabilă un număr de 76 gospodării:
    • în loc. Josenii Bârgăului: 17 gospodării
    • în loc. Mijlocenii Bârgăului: 59 gospodării;
  • se va realiza o stație de pompare de apă potabilă tip hidrofor pentru asigurarea debitului și presiunii în rețeaua de distribuție a localității Josenii Bârgăului;
  • extindere rețea de canalizare pe 8 străzi (2.073 m):
    • în loc. Josenii Bârgăului pe 2 străzi (491 m)
    • în loc. Mijlocenii Bârgăului pe 6 străzi (1.582 m);
  • vor fi racordate la rețeaua de canalizare un număr de 85 gospodării:
    • în loc. Josenii Bârgăului: 30 gospodării
    • în loc. Mijlocenii Bârgăului: 55 gospodării;
  • se vor realiza 5 stații de pompare a apelor uzate menajere noi care pompează apele uzate în colectorul cel mai apropiat, de unde curgerea lor este gravitațională;

UAT LIVEZILE:

  • conductă nouă de aducțiune de apă potabilă (sat Cușma: 204 m);
  • se va realiza o gospodărie nouă de apă pentru a asigura rezervă de apă necesară pentru localitatea Cușma, având și un rezervor de înmagazinare a apei potabile de 150 mc;
  • extindere rețea de distribuție apă potabilă (7.092 m):
    • în loc. Dorolea (str. Școlii): 234 m
    • în loc. Cușma pe 6 străzi: 6.858 m;
  • vor fi branșate la rețeaua de apă potabilă un număr de 255 gospodării:
    • în loc. Dorolea: 6 gospodării
    • în loc. Cușma: 249 gospodării.

Această investiție face parte din Master Planul de Apă și Canal, etapa a II-a, la finalul căruia 90% din populația județului Bistrița-Năsăud va fi conectată la rețelele de apă și 70% la rețelele de canalizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!