Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud va recompensa și în acest an performanța elevilor care au reușit să obțină rezultate deosebite la olimpiadele la care au participat. De asemenea, pentru efortul depus vor fi recompensați și profesorii care i-au îndrumat pe acești elevi. În plus, premii vor primi și elevii care au obținut cele mai bune medii la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, dar și sportivii cu rezultate bune, precum și antrenorii lor.
În ședința ordinară a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din data de 27 noiembrie va fi dezbătut un proiect de hotărâre care prevede acordarea unor stimulente finaciare unor elevi și unor cadre didactice.
Potrivit proiectului se propune premierea a 217 elevi şi a 157 de cadre didactice din Bistrița-Năsăud. Fiecare dintre cei propuși vor primi câte 500 de lei, suma totală necesară fiind de 187.000 lei, bani prevăzuță deja în bugetul judeţului. Lista tuturor celor propuși să fie premiați poate fi consultată AICI.
De asemenea, pe aceeași ordine de zi a ședinței Consiliului Județean mai figurează un proiect care prevede premierea elevilor şi a sportivilor din judeţ care au obţinut rezultate deosebite în 2019. Este vorba despre elevii care au obţinut cele mai bune medii la examenul de Evaluare Naţională şi la cel de Bacalaureat, precum şi despre sportivii şi antrenorii cu medalii la competiţiile internaţionale. Iată lista acestora:
- Evaluarea Naţională:
- Irina Ciubucă, media 10, Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” – 2500 lei;
- Daria Marian, media 10, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” – 2500 lei;
- Maya Alexandra Staicu, media 10, Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” – 2500 lei
- Delia Seica, media 9,95, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud – 1500 lei;
- Claudiu Mazilu, media 9,92, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” – 1000 lei;
2. Bacalaureat:
- Ştefan Borodi, media 10, C.N. „Liviu Rebreanu” – 2500 lei;
- Ilinca Sava, media 10, C.N. „Andrei Mureşanu” – 2500 lei;
- Paul Tîrlişan, media 9,96, C.N. „George Coşbuc” Năsăud – 1500 lei;
- Cristina Brici, media 9,95, C.N. „Liviu Rebreanu” – 1000 lei;
- Denisa Neagu, media 9,95, C.N. „Liviu Rebreanu” – 1000 lei;
3. Sportivi şi antrenori:
- Adela Strună, tenis de masă, loc III echipe Campionatul European juniori – 5000 lei;
- Tania Plăian, tenis de masă, locul III simplu C.E. Tineret – 5000 lei;
- Ioana Sângeorzan, tenis de masă, locul III echipe şi dublu mixt, CE juniori II – 5000 lei;
- Marian Filipaş, antrenor tenis de masă – 3000 lei;
- Liana Musteaţă, taekwondo, locul II (categoria 55 kg), CE juniori – 5000 lei;
- Marius Muti, antrenor taekwondo – 3000 lei.
Suma necesară pentru premierea acestor elevi, sportivi și antrenori este de circa 50.000 de lei.