Un număr de 351 de elevi din județul Bistrița-Năsăud riscă să rămână cu situaţia neîncheiată pe semestrul I al anului școlar 2020-2021.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Monica Buboly, din cei 351 de elevi, 190 provin din mediul rural, în vreme ce 161 provin din mediul urban.
În ceea ce privește motivele din cauza cărora cei 351 de elevi ar putea rămâne fără medii încheiate, acestea se împart în trei categorii: elevi care nu au avut acces la dispozitive electronice, care sunt în număr de 180, elevi care nu au acces la internet – 70 și elevi care se încadrează în alte situații (elevi cu probleme medicale, plecați în străinătate sau cu dificultăți de învățare) – 101.
”Sperăm ca o mare parte din acești elevi să recupereze până la sfârșitul semestrului I și să nu fie în situație de neîncheiere a mediilor”, a completat purtătorul de cuvânt al IȘJ Bistrița-Năsăud, care a mai adăugat că, în anul școlar 2020-2021, în județ există un număr total de peste 36.700 de elevi.
La nivel național, Ministerul Educației a anunțat aplicarea unor măsuri pentru reducerea numărului elevilor ce riscă să rămână cu mediile neîncheiate. Una dintre măsurile luate în calcul e prelungirea perioadei în care pot fi încheiate situațiile. De asemenea, desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea sau încheierea mediilor cu doar două note reprezintă alte propuneri ale Ministerului Educației.
Tot la nivel național, se estimează că peste 65.000 de elevi se află în situația de a rămâne cu media neîncheiată pe semestrul 1. ”Imposibilitatea de acces la resursele tehnologice fiind factorul principal, la care se adaugă și alte motive precum neparticiparea la cursuri, situații medicale etc”, a mai precizat Ministerului Educației. De menționat este că, în ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situație era de aproximativ 15.000.